Piaţa auto continuă trend-ul pozitiv după primele 9 luni
Dimensiune font:
Pe ansamblul pieţei auto din România, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale uşoare) înregistrează, după 9 luni din 2014, o creştere de 26,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În interiorul acestei creşteri, autoturismele au un plus de 27%.
Pe plan european se remarcă tot o evoluţie pozitivă, principalele ţări europene înregistrând creşteri ce consolidează un trend ascendent pentru 2014 (datele după 9 luni fiind: Franţa +2,1%, Germania +2,9%, Italia +3,6%, Spania +17,2%, UK +9,1%).
Cu datele înregistrate în luna septembrie 2014, România consemnează un număr neîntrerupt de15 luni consecutive (din iulie 2013) de creştere faţă de lunile similare din anul precedent.
În Iaşi, în luna septembrie s-au vândut un număr total de 182 autovehicule. După marca autohtonă Dacia, care a vândut 72 de unităţi, prima poziţie a podiumului celor mai vândute mărci de import este ocupată de Ford cu 23 de unităţi, urmat de Toyota şi Renault la egalitate, fiecare cu câte 14 unităţi. În ceea ce priveşte topul celor mai vândute mărci de import la nivelul judeţului Iaşi, de la începutul anului, situaţia se prezintă în felul următor: prima poziţie este ocupată de Ford cu 174 de unităţi, urmată de Toyota cu 163 de unităţi, Volkswagen - 137 unităţi, Renault - 121 unităţi şi Skoda cu 100 de unităţi. Restul mărcilor au înregistrat de-a lungul celor trei trimestre sub 100 de unităţi vândute.
Grupul auto Mega Auto - ATI Motors Holding conduce detaşat în topul vânzărilor locale, demonstrând odată în plus ca serviciile de calitate oferite clienţilor dau rezultate pe termen lung. Mărcile grupului (Ford, Toyota şi Lexus) după primele 9 luni, deţin o cotă de piaţă de 30% din totalul vânzărilor mărcilor de import, la nivelul judeţului Iaşi.
Autovehiculele rulate importate continuă să intre în număr important (de 3 ori mai mare decât cele noi) în parcul naţional, în condiţiile în care nefiscalizarea comerţului cu autovehicule rulate din import (TVA, impozite, etc.) rămâne un subiect nerezolvat de ani de zile şi care favorizează, în mod evident, importul de autovehicule rulate în detrimentul celor noi.
Faţă de recenta atenţionare a Comisie Europene adresată României pentru depăşirea limitelor emisiilor poluante în marile oraşe din ţară, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule reiterează necesitatea unui cadru legal care să stimuleze în mod real achiziţia de autovehicule care încorporează tehnologii avansate (emisii reduse de CO2, electrice, hibride sau care folosesc combustibili alternativi), orientate către eficienţă şi protecţia mediului deoarece acestea poluează mai puţin sau deloc, contribuind, totodată şi la creşterea gradului de siguranţă rutieră. De asemenea, complementar, sunt necesare măsuri eficiente de limitare a evaziunii fiscale din domeniul comerţului cu autovehicule rulate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau