Toyota Motor Europe recompensează Toyota Iași cu ICHIBAN - Premiul European pentru Satisfacția Clientului
Dimensiune font:
În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor ICHIBAN desfășurată luna aceasta la Madrid, Toyota Iași s-a numărat printre cei 45 de retaileri din 34 de țări care au primit cea mai înaltă distincție Toyota: „Ichiban” - Premiul European pentru Satisfacția Clientului.
Toyota Iași a fost astfel recompensată pentru performanțele excepționale obținute în cadrul programului „Satisfacția Clientului” , atât în zona de vânzări cât și în cea de post-vânzări. Premiul a fost decernat Domnului Gabriel Manolache, Director General Toyota Iași, de către Dr. van Zyl, President & CEO al Toyota Motor Europe.
Deoarece pentru Toyota idea de a pune clientul pe primul loc a fost întotdeauna o prioritate, facând parte din ADN-ul companiei această distincţie este una dintre cele mai râvnite și mai valoroase pe care compania le acordă. Printr-o monitorizare continuă a performanței, monitorizare inclusă în procesele standardizate ale companiei, aproximativ 2.300 de retaileri europeni au fost evaluați și doar 45 dintre aceştia au fost selectați ca urmare a rezultatelor de excepţie. Aceștia au primit distincția „Ichiban” ca recunoaștere la nivel european din partea Toyota Motor Europe.
„Activăm într-un mediu orientat către oameni. Pentru că trebuie să-i înțelegem pe clienții noștri, trebuie să avem sistemele și instrumentele potrivite în funcțiune, dar cel mai important să avem mentalitatea corectă în întreaga organizație. Concurența poate copia produsul, poate copia procesele interne, dar nu poate copia, cu ușurință, mentalitatea noastră «Clientul pe primul loc»”, a spus Dr. van Zyl în cadrul ceremoniei.
„Performanțele partenerilor noștri ne onorează în fiecare an atunci când sunt premiați la nivel European pentru grija și orientarea permanentă către client și nevoile acestuia. Strategia Toyota va avea întotdeauna în prim plan clientul. Ichiban este o recunoaștrere formală a muncii de zi cu zi care se desfășoară în fiecare centru Toyota, fiind de altfel un modus vivendi pentru toți angajații rețelei Toyota în România”, a declarat Nicoleta Gerea - Sales & Network Director Toyota România.
„Ichiban” este un cuvânt japonez, derivat din sintagma „Okyakusama Ichiban” care înseamnă „Clientul pe primul loc”. De la prima ceremonie a Premiilor Ichiban desfăşurată în 2007 și până în prezent, performanțele retailerilor Toyota s-au îmbunătățit cu 52,4% în vânzări și 47,4% în servicii de post vânzare, marca reuşind să rămână în ultimii 3 ani imbatabilul număr 1 la nivel mondial.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau