„Tosca” la Opera ieşeană: o istorie de 59 de ani
Dimensiune font:
Opera Naţională Română Iaşi aniversează, astăzi, 59 de ani de la inaugurarea primei stagiuni, cu „Tosca”, operă în trei acte de Giacomo Puccini. Spectacolul va începe la ora 18.30 şi se va desfăşura în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi, întocmai ca pe 3 noiembrie 1956. Premiera ieşeană a faimoasei opere a lui Puccini a avut loc sub bagheta dirijorului Radu Botez, regia artistică fiind semnată de Hero Lupescu, iar scenografia de Zoltan Gerzanich.
Un spectacol clasic, în regia lui Ognian Draganoff
Actuala montare a spectacolului „Tosca” datează din 2011 şi poartă amprenta regizorului Ognian Draganoff (Bulgaria), care a semnat spectacole cu acelaşi titlu şi la Opera Naţională Macedonia (2004) şi Opera Naţională Timişoara (2007). „Am abordat acest spectacol din prisma experienţei mele. Nu este un spectacol modern, nu îmi place termenul, cred că este mai curând clasic. Este însă mai agresiv şi am vrut să exprime peisajul dominat de exhibiţionism de la Palatul Farnese”, dezvăluie regizorul Ognian Draganoff.
În interpretarea extraordinară a soliştilor, corului, orchestrei, baletului şi a corului de copii „Juniorii Operei”, reprezentaţia din această seară îi are ca solişti invitaţi pe Nadia Cerchez (soprană originară din Orhei, Republica Moldova), Marius Vlad Budoiu şi Lucian Petrean (Opera Naţională Română Cluj-Napoca), Gelu Dobrea (Opera Naţională Română Timişoara). Dirijor va fi maestrul Gheorghe Stanciu, de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet ,,Oleg Danovski” Constanţa.
În distribuţie, publicul îi va regăsi şi pe artiştii ieşeni: Daniel Mateianu, Andrei Apreotesei, Victor Zaharia, Cătălin Berea, Traian Hudumeac, Maria Galan, Ştefan Gheorghe.
Nadia Cerchez, în rolul „Floria Tosca”
Soprana Nadia Cerchez s-a născut la Orhei, în Republica Moldova, pe 16 septembrie 1985. După absolvirea Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, îşi continuă studiile de Masterat în Cluj-Napoca, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. În 2006, a avut debutul de scenă cu rolul „Elvira”, în „Don Giovanni”, W.A. Mozart, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Tot aici, în 2013, a cântat „Liu” în „Turandot” G. Puccini, „Vitellia” în „La clemenza di Tito” W.A. Mozart şi „Micaela”, în „Carmen” G. Bizet.
Sursa foto: nadiacerchez.com
În 2014, a strălucit pe scena Teatrului Naţional din Szeged (Ungaria), cucerind publicul cu rolul „Lady Macbeth”, din „Macbeth” G. Verdi, în viziunea regizoarei Galgoczy Judit şi sub bagheta dirijorului maestru Pál Tamás. Criticii au descris-o având „impresionantă uşurinţă, încredere, muzicalitate în voce, spulberând cele mai complexe pasaje de coloratură dramatică”. În 2015, a revenit pe scena de la Szeged, interpretând „Floria Tosca”, în „Tosca” G. Puccini, sub îndrumarea regizorului Anger Ferenc. După aceste roluri de forţă, la sfârşitul stagiunii 2014 - 2015, Nadia Cerchez a fost numită de specialiştii din Ungaria „Soprana anului”, fiind răsplătită cu Premiul „Dömötör” pentru performanţa sa.
Gina POPA
Prima instituţie publică de operă din regiunea Moldovei, Opera de Stat din Iaşi (al cărei act de înfiinţare datează de pe 1 ianuarie 1956), îşi deschidea cea dintâi stagiune pe 3 noiembrie 1956, cu „Tosca”, după o lungă perioadă de afirmare şi consolidare a teatrului liric în capitala Moldovei şi după mai multe încercări de recunoaştere oficială a acestor eforturi. Primul director al Operei a fost muzicianul şi profesorul Ioan Goia, care a condus instituţia până în 1965. Denumirea de Opera Naţională Română din Iaşi datează din anul 2003.
Sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi/ „Tosca”, regia Ognian Draganoff (2011)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau