Ciocnirea civilizaţiilor

 Cea mai mare satisfacţie a criticului literar, în toată viaţa lui, scriam, în urmă cu doi ani, la apariţia romanului „Ktistai”, e să descopere un autor nou, pe „marele necunoscut”, o carte valoroasă, să „lanseze” acea carte şi, într-un anume fel, să-şi lege numele şi activitatea de acel autor şi de acea carte; în fond, (şi) de aceea e frumoasă lumea literaturii unde, dincolo de rutina istoriei literare şi de evoluţia oarecum predictibilă a unor structuri şi paradigme, apare deodată un autor „anonim” care tulbură o ierarhie de valori.

 Au fost, în ceea ce mă priveşte, două evenimente: „Marginea Imperiului”, în 1981, un roman al lui Tudor Dumitru Savu şi, iată, în urmă cu doi ani, „Ktistai” al lui Dan Tomorug. Savu era, în afara celor din redacţia revistei clujene „Tribuna”, un necunoscut; toţi ceilalţi credeam că e un tip din Deltă, de la Tulcea ori, poate, din Sulina lui Jean Bart.

 Despre Dan Tomorug, am aflat târziu că e un înalt funcţionar public în administraţia locală, fără vreo legătură cu lumea literaturii; autorul nu s-a făcut remarcat în cercurile literare ieşene, iar romanul său de aproape cinci sute de pagini, din 2012 era o surpriză de proporţii. Aventuri, istorie, esoterism, ştiinţă, legendă, basm, mitologie - acesta e „mixajul” unui roman admirabil care informează din surse totdeauna credibile şi formează cititorul fără a-l supune unei retorici agresive şi fără a forţa domeniile, cum se întâmplă adesea în cazul unor autori „protocronişti” care sfârşesc în improvizaţii, metafore şi eresuri, uneori de tot hazul şi necazul bunului gust, bunului simţ şi al logicii narative.

 Dan Tomorug „recidivează” acum cu „Hotarul zeilor” (Editura Junimea, 2015); „Ktistai” n-a fost, aşadar, o întâmplare, o carte pe care cineva o scrie, cine ştie cum, o dată, o singură dată, nu mai urmează nimic, totul va fi fost atunci; n-aş scrie acest rând dacă n-ar fi asemenea întâmplări în imediata noastră (i)realitate literară. Dan Tomorug vine, e adevărat, de nu se ştie unde, în lumea literaturii; numai că, spre deosebire de alţii şi altele, el nu trişează şi nici nu dispare, cel de al doilea său roman, la fel de masiv ca şi primul, confirmând cu totul în ordinea valorii estetice.

 
 „Hotarul zeilor” consacră un prozator căruia istoria literaturii noastre contemporane trebuie să-i facă repede loc la litera „T” a excelenţelor noastre în proza de azi. Romanul „Hotarul zeilor” adoptă acelaşi „mixaj” - istorie, esoterism, ştiinţă, legendă, basm, mitologie -, într-o formulă epică în care prozatorul trebuie să rezolve câteva raporturi tensionale între real şi fantastic, verosimil şi ficţional, logica acestei lumi şi realitatea lumii de dincolo; între personaje ale lumii de aici - minerii disponibilizaţi din Baia de Sus, inspectorul de poliţie Cristian Toma din Iaşi şi familia sa, Simion Pop, şeful secţiei de poliţie din orăşelul din Munţii Apuseni, mafioţii basarabeni Vlad Mihailovici şi Boris Godunov, ţapinarii de la firma „Pinforest”, zlătarii care caută, în fiecare an, câte un grăunte de aur prin pâraiele de munte - şi misterioasele personaje ale lumii de dincolo, Calistrat, paznicul, Ileana, domniţa, zeii de la Stânca Adevărului, care „contemplă frumuseţea lumii din jur” şi, mai ales, vâlva muntelui, care păzeşte aurul din măruntaiele stâncilor.

 În primul roman, „Ktistai”, figura centrală era solomonarul lui Deceneu, în „Hotarul zeilor”, vâlva; sunt două simboluri cu o mare forţă de sugestie din mitologia noastră, la frontiera vremurilor, din altă unitate spaţiu-timp, pentru că, iată, nici solomonarul şi nici vâlva muntelui nu au „identitate”, întrucât vin din „Dacia hiperboreeană”; vâlva din „Hotarul zeilor” e, cum ne învaţă Dicţionarul, o „fiinţă fabuloasă din mitologia românească, de aspect feminin, umblând la miezul nopţii pe coame de dealuri, considerată curent un duh nefast multiplicabil”.

 Dan Tomorug îşi construieşte edificiul epic pe acest raport tensional între un „decor” realist, cu repere foarte precise - Baia de Sus e un „micuţ orăşel de munte, undeva, aproape de Deva”, la 770 de kilometri de Iaşi -, un peisaj social cunoscut (o zonă cu mineri şomeri din cauza minelor închise după 1990 şi cu poliţişti care stau mereu sub zodia logicii şi raţiunii) şi o realitate a fantasticului unde, lângă o toponimie misterioasă (Muntele cel Rău, Stânca Adevărului, Râpa Dracului, Lacul Negru, Pârâul Bolii), creşte o mitologie care îşi află rădăcinile în orizontul mito-poetic românesc. Dan Tomorug face o documentare foarte minuţioasă; vâlva, protagonistul cărţii sale e, în fapt, vâlva băilor care protejează băile aurifere din Munţii Apuseni, dar, în viziunea prozatorului, vâlva de pe Muntele cel Rău e un personaj malefic, ceaţă şi fum, ucide pe toţi cei care îi doresc aurul, nu poate fi ucisă de nimeni, nici măcar de gloanţele mafioţilor basarabeni, cu şcoală în Afganistan, poate fi ocolită câtă vreme va rămâne închisă undeva, definitiv, dar când este eliberată dintr-o întâmplare - aşa începe romanul lui Dan Tomorug -, ucide pe oricine se află în preajma sa, pe Muntele cel Rău.

Dan Tomorug îşi construieşte romanul pe câteva nivele care răspund „intereselor” oricărui cititor. Mai întâi e simbolistica planului mitologic, cu inserţii ale structurilor fantasticului şi basmului; la Stânca Adevărului, pe Muntele cel Rău, zeii acceptă un paznic şi o domniţă, pe Moş Calistrat şi pe Ileana care aleg un „urmaş” al paznicului - şi zeii îl primesc -, în persoana lui Cristian Toma, inspector de poliţie din Iaşi, aflat în concediu de odihnă şi, cum se vede, de (re)facere a fiinţei interioare la Baia de Sus; în faţa minei părăsite, unde se află vâlva, nu e eficient decât toiagul lui Moş Calistrat, un instrument magic, echivalent al bastonului din romanul precedent: toiagul lui Moş Calistrat şi bastonul lui Rodion din Ktistai re-prezintă semnele sigure ale intervenţiei lumii de dincolo în biata lume carteziană de aici şi acum.

Roman cu valenţe „cinematografice”, despre „febra” şi blestemul aurului, dar şi despre ciocnirea civilizaţiilor într-un timp grăbit spre nu se ştie unde, cu o intrigă specifică naraţiunii de tip policier, „Hotarul zeilor” constituie încă o carte de vizită a prozatorului Dan Tomorug.