Ediţie integrală a jurnalului lui Iacob Negruzzi

 Editura Muzeelor Literare a adăugat în portofoliul publicaţiilor sale un nou titlu: „Jurnal” de Iacob Negruzzi. Cartea reproduce textul confesiunii intime a tânărului Iacob Negruzzi din perioada interesantă şi tumultoasă în care a studiat la Berlin (duminică, 1 decembrie 1861 – miercuri, 26 februarie 1864). „Apărut pentru prima oară în anul 1980, volumul a fost cenzurat, iar o parte a scenelor despre viaţa corporaţiilor studenţeşti, episoade intime şi despre sănătatea tinerilor au fost excluse. Ediţia din 2014 reintroduce toate aceste pasaje, la care se adaugă şi introducerea lui Iacob Negruzzi care lipseşte din microfilmul cu care s-a lucrat în 1980”, precizează Amelia Gheorghiţă, responsabil PR în cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi.

În perioada în care a locuit la Berlin, tânărul Iacob Negruzzi „a notat, în limba germană, cu o sinceritate şocantă pe alocuri, diverse întâmplări din viaţa zilnică a capitalei prusace, atmosfera studenţească, lecturi, studii, reuniuni organizate în corporaţii, dar şi probleme intime, amoroase şi de sănătate. Jurnalul lui Iacob Negruzzi este un document de epocă preţios, care nu şi-a pierdu farmecul până astăzi.” (Horst Fassel)

Aşadar, jurnalul reprezintă o ilustrare a vieţii reale a studenţimii din acea epocă, cu imagini încă vii ale unei părţi din viaţa academică germană.

Redăm, spre ilustrare, un fragment din jurnalul lui Iacob Negruzzi care descrie ziua de 16 decembrie de acum 153 de ani: „După–masă am studiat, apoi am primit vizita lui Reclam şi ulterior a lui Paetzelt. Ei au rămas până la ora 8. Stabilisem cu Rek şi Reclam să-i vizităm pe vandali la cârciuma lor. După ce am cinat la «Braun», m-am şi dus acolo. Vandalii sunt în general oameni simpatici, mai cu seamă Kaltmeyer, cu care am băut. S-a tras bine la măsea. Am fost servit din toate părţile. S-a adunat atât de muilt, încât m-am îmbătat. După ce am băut zdravăn şi după ultimul cântec, la unu, am plecat împreună cu Buchholz la «Musenhalle», unde, după consumarea unei cafele, mi-am revenit întrucâtva. Spun întrucâtva pentru că dacă mi-aş fi revenit complet, nu m-aş fi apucat să o conduc pe o damă acasă (Lisbeth, neue Spittelbrücke, locuinţa a 2-a). S-a dovedit, ceea ce este rar, că era o fată cumsecade. Se subînţelege, este cumsecade cât poate fi o femeie cu profesia ei. Ea practică această meserie de puţin timp, este foarte frumoasă şi face bine dragoste. Toate astea sunt 3 calităţi pe care nu le posedă orice prostituată. Mi-a luat un taler şi, ce este mai rău, mi-a pricinuit remuşcări de ordin moral după ce ajunsesem acasă. Am fost, din nou, abia la ora 5 acasă”.

Prezentat în ordine cronologică, jurnalul a fost tradus din limba germană de către Horst Fassel, iar prefaţa este semnată de Dan Mănucă. Cartea este distribuită în reţeaua muzeelor literare ieşene.