11,1 milioane de euro pentru susţinerea fermierilor
Dimensiune font:
Fermierii din România vor beneficia de fonduri de 11,1 milioane de euro din partea Comisiei Europene, în cadrul unui program în valoare totală de 500 milioane euro.
Acesta este destinat susţinerii fermierilor europeni afectaţi de scăderea preţurilor lactatelor şi cărnii de porc, secetă şi embargoul impus Rusiei. Comisia Europeană a prezentat programul de 500 de milioane de euro în cadrul Consiliului extraordinar al miniştrilor Agriculturii care a avut loc săptămâna trecută.
Afaceri pe plus din prelucrarea şi depozitarea cerealelor
„Este un program de susţinere complet, hotărât şi puternic. Este o declaraţie semnificativă de sprijin din partea Comisiei pentru agricultura europeană. Reflectă concret comentariul preşedintelui Jean-Claude Juncker din discursul privind starea Uniunii, de săptămâna trecută, când s-a descris ca un susţinător al Politicii Agricole Comune“, a declarat comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan.
Secretul creşterii unui mare arendaş al Moldovei EXCLUSIV
Cum vor fi împărţiţi banii
Cele 28 de state membre vor primi în total un ajutor substanţial în valoare de 420 de milioane de dolari, alocat într-o manieră echitabilă şi eficientă, pentru rezolvarea problemelor din sectoarele lactatelor şi cărnii de porc, care va acorda statelor membre flexibilitate maximă în alocarea fondurilor. Germania va primi cele mai mari fonduri, în valoare de 69,2 milioane de euro, urmată de Franţa (62,9 milioane euro), Marea Britanie (36,1 milioane euro), Olanda (29,9 milioane euro).
EXCLUSIV Afacerile producătorilor de vin din Iaşi
Poloniei i-au fost alocate fonduri de 28,9 milioane de euro, Spaniei 25,5 milioane de euro şi Belgiei 13 milioane de euro. În Europa Centrală şi de Est, Cehia va beneficia de 13 milioane de euro pentru susţinerea fermierilor, Ungaria 9,5 milioane de euro, iar Lituania 12,6 milioane de euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau