42 de companii româneşti în Top 500 Europa Centrală
Dimensiune font:
Numărul firmelor incluse în acest clasament a crescut de la 35 la 42 * mai mult, activele acestora au urcat cu 10% faţă de anul anterior
Numărul companiilor din România aflate în Top 500 Europa Centrală a crescut, anul trecut, de la 35 la 42, iar activele acestora au urcat cu 10% faţă de anul anterior, ţara menţinându-se, astfel, pe locul cinci în clasamentul realizat anual de compania Deloitte.
„România, în comparaţie cu peisajul destul de sumbru, auster şi neîncurajator, al Europei Centrale şi de Est, a avut nişte performanţe aproape spectaculoase, în 2013, faţă de restul ţărilor analizate. România a avut cea mai mare creştere, cu 7 companii, dintre toate cele 18 ţări analizate. Industria de consumer business în România a crescut cu 5 companii, pentru că din cele 7, 5 sunt din consum“, a declarat George Mucibabici, preşedinte şi coordonator Sector Public Deloitte România.
El a precizat că veniturile totale ale companiilor româneşti din top au urcat, anul trecut, cu 10% faţă de 2012, până la 43 de miliarde de euro. În plus, 29 dintre companiile româneşti au înregistrat venituri în creştere faţă de anul anterior. „Foarte interesantă este această cifră, 29. Creşterea medie este zero per total (nr. în top). Deci 50% au crescut, 50% au scăzut. În România, din 42 de companii, 29 au crescut, deci mai mult decât media regiunii. În plus, avem 16 companii care şi-au îmbunătăţit poziţia în Top 500. Avem 11 companii nou intrate, avem şi unele care au ieşit, dar avem şi cea mai mare creştere, de 258 de poziţii“, a mai spus Mucibabici.
Ca şi în anii anteriori, industria energiei şi a resurselor a contribuit cel mai mult la definirea locului ocupat de România în clasamentul final, cu venituri cumulate de 19,1 miliarde de euro, urmată de industria bunurilor de consum şi transporturi cu 12,1 miliarde de euro, industria prelucrătoare cu 8,1 miliarde de euro şi tehnologie, media şi telecomunicaţii (TMT) cu 2,3 miliarde de euro. Cea mai bine clasată companie românească în top este OMV Petrom, pe locul 19.
OMV Petrom poartă negocieri cu mai multe companii petroliere pentru vânzarea a până la 100 de staţii de distribuţie a carburanţilor, dintre cele cu un volum al vânzărilor considerat nesatisfăcător de către companie. Potrivit economica.net care citează surse din piaţă, OMV Petrom, liderul pieţei locale a distribuţiei de carburanţi, intenţionează să vândă până la 100 de staţii de distribuţie a carburanţilor. Cinci companii mari, dintre care unele activează deja în România, şi-ar fi manifestat interesul pentru achiziţia acestor staţii, dar, până în acest moment, nu s-a finalizat nici o tranzacţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau