„Asumarea PReţului“, un nou pas în proiectul Reţeaua
Dimensiune font:
Şefi din administraţia publică locală şi naţională s-au aflat alături de reprezentanţi ai mediului privat într-o nouă întâlnire organizată în cadrul proiectului „Operaţiunea de conectare a Administraţiei cu Publicul Nou- Nume de cod: Reţeaua“.
Întâlnirea de joi a avut ca deviză: „Asumarea PReţului“. „Am mai făcut un pas în Reţea. Este destul de greu de mobilizat oamenii, mă aşteptam la acest lucru după atâţia ani de experienţă profesională, cu accent pe managementul public. Pentru că rezultatele nu sunt imediat cuantificabile, concretizarea unei astfel de iniţiative necesită muncă şi continuitate. Însă dacă participanţii la sesiunile de networking reuşesc să pună în practică, împreună, măcar câteva dintre minunatele idei discutate în întâlnirile de până acum, eu mi-am atins obiectivul de reţelist”, a declarat Raluca Filip, consultant independent în management, organizatorul evenimentului.
Speakerii care au vorbit despre „Asumarea PReţului“ au fost din administraţia publică- Răzvan Vulcănescu, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, şi Marius Bodoga, director adjunct la Termo Service, iar din spaţiul antreprenorial- Ines Prodan, marketing freelancer, şi Dan Berinde, coach şi partener la „Coaching Partners”.
„Publicul care interacţionează cu administraţia publică este din ce în ce mai exigent şi trebuie să găsim canale de comunicare pentru a ajunge cât mai aproape de el“, a afirmat Răzvan Vulcănescu, acesta punctând şi necesitatea ca administraţia publică să înceteze să mai fie reactivă şi să devină proactivă.
Pe de altă parte, Dan Berinde a subliniat faptul că orice organizaţie, fie ea din spaţiul public ori privat trebuie să-şi dorească să facă performanţă. „Oriunde am iniţiat un proces de schimbare prima reacţie a fost «Nu se poate! La noi, nu se poate!». Orice organizaţie trebuie să-şi dea libertatea de a greşi, iar mai apoi de a-şi asuma şi a învăţa din greşeli. Cred că doar aşa putem vorbi de începutul unei schimbări“, a afirmat Dan Berinde.
La sesiunea de networking de ieri au luat parte directori şi şefi de serviciu din cadrul instituţiilor publice, dar şi specialişti în comunicare din firme de branding, PR, copywriting, publicitate, grafică ori social media.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau