Academie pentru start-up-uri în tehnologie
Dimensiune font:
Până pe 9 martie, fondatorii de startup-uri în domeniul tehnologiei se pot înscrie la cea de-a doua ediţie a programului de pre-accelerare MVP Academy * acesta este gratuit şi se va desfăşura în perioada 23 martie – 14 mai, la TechHub Bucharest.
Organizatorii susţin că cei care vor participa la eveniment vor avea oportunitatea să afle cum îşi pot dezvolta produsele astfel încât să obţină succesul la scară globală, să îşi identifice punctele slabe ale conceptului personal de business şi să înveţe cum să convingă potenţialii investitorii să le susţină proiectele. De asemenea, aceştia mai spun că va exista posibilitatea ca aceştia să intre în contact cu profesionişti din industria tehnologică, precum antreprenori sau investitori, dar şi reprezentanţi ai programelor de accelerare şi fondurilor de investiţii early stage din regiune. Astfel, pe parcursul celor trei săptămâni, vor fi puse la dispoziţie workshop-uri practice susţinute de specialişti consacraţi în domeniu, atât din România, cât şi din străinătate, dar şi sesiuni individuale de mentorat şi coaching. Produsele dezvoltate pot fi în domenii precum software, hardware, Internet of Things, mobile, robotică, biotech, medtech sau ecommerce.
Prima academie de IT a fost lansată oficial la Iaşi
Printre mentorii care vor fi prezenţi la eveniment se numără Mike Butcher, editor, TechCrunch, Paul Smith, Co-Fondator & Director Ignite100, UK), Olaf Lausen (Chief of CEO Staff & Business Development Director Telekom Romania, Marc Wesselink, Selection & Alumni Manager Startupbootcamp Smart City & Living, The Netherlands, sau Calum Cameron, Managing Director Startup Wise Guys, Estonia.
Cine poate aplica la program
Pentru a aplica la program, doritorii se pot înscrie online, prin completarea unui formular pe site-ul programului, mvpacademy.co. Acesta este gratuit, iar locurile sunt limitate la 12 start-up-uri, cele admise în program urmând să fie anunţate pe data de 16 martie. Acestea vor fi selectate de un juriu de specialitate care va lua în considerare experienţa, dimensiunea şi tendinţele actuale ale pieţei, validarea utilizatorilor şi costul de achiziţie, tracţiunea iniţială, scalabilitatea şi fezabilitatea produsului.
MVP Academy 2015 se adresează start-up-urilor care au mai puţin de doi ani de activitate şi care au dezvoltat până în prezent cel puţin un prototip funcţional al unui produs. Pentru a fi eligibile, echipele trebuie să fie disponibile pe toată durata programului, să nu fi obţinut finanţări externe mai mari de 50.000 de euro şi să nu fi absolvit anterior un program de accelerare pentru proiectul la care lucrează. Andra PETRARIU
Cinci dintre start-up-urile prezente la prima ediţie a MVP Academy au reuşit după 6 luni de la finalizarea programului să obţină finanţări în valoare totală de 207.000 de euro, iar patru echipe au fost admise în programele de accelerare din US şi UK.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau