Atestate pentru întreprinderile sociale
Dimensiune font:
Întreprinderile sociale vor putea obţine, până la sfârşitul acestui an, atestatul care le va oferi posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru dezvoltare, a anunţat Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
„Până la sfârşitul acestui an, întreprinderile care activează în economia socială vor putea obţine de la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă un atestat prin care li se recunoaşte statutul de actor al economiei sociale şi le oferă, în acelaşi timp, posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru dezvoltare, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU)“, precizează ministerul.
Potenţialii beneficiari vor avea la dispoziţie linia de finanţare „SOLIDAR“, pregătită în acest sens de Ministerul Fondurilor Europene, singura condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească cei interesaţi fiind aceea că, pe lângă respectarea principiilor şi criteriilor din legea economiei sociale, atestatul de întreprindere socială să fie depus în etapa de contractare a proiectelor.
Potrivit sursei citate, întreprinderile sociale pot fi societăţile cooperative de gradul I, cooperativele de credit, asociaţiile şi fundaţiile, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor, casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, societăţile agricole şi orice alte categorii de persoane juridice care respectă, cumulativ, conform actelor legale de înfiinţare şi organizare, definiţia şi principiile economiei sociale.
Întreprinderile sociale de inserţie pot fi întreprinderile sociale în care sunt angajate permanent, în proporţie de cel puţin 30%, persoane din grupuri vulnerabile, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor. Încadrarea în categoria grupurilor vulnerabile poate fi dovedită cu ajutorul documentelor eliberate de autorităţile competente sau printr-o anchetă socială a serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, la cererea întreprinderii sociale de inserţie, precizează ministerul de resort.
Motoarele tehnologiei informaţiei şi dezvoltării la Iaşi
SOLIDAR este o schemă de ajutor de minimis, elaborată în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020 - Obiectiv specific 4.16 — Consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră auto-sustenabilă ce vizează să sprijine cel puţin 200 de întreprinderi sociale, pentru care sunt alocate fonduri totale de 111,47 milioane de euro. Suma va fi direcţionată către dezvoltarea şi înfiinţarea de întreprinderi sociale, prin acordarea de granturi şi împrumuturi sub forma unor instrumente financiare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau