Buget de 6,1 miliarde de lei la Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
Dimensiune font:
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va trece, probabil de miercuri în subordinea Ministerului Transporturilor (MT), după adoptarea în acest sens a unei Hotărâri de Guvern, a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
„Probabil că, de mâine (miercuri — n.r.), CNADNR va fi în subordinea Ministerului Transporturilor. Este o decizie a Guvernului referitoare la includerea CNADNR în Ministerul Transporturilor. Discuţia a fost mai largă pe acest subiect. Aşa cum s-au comasat ministere, ar putea trece şi CNADNR la minister“, a precizat Rus. Bugetul pe 2015 al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a fost avizat, marţi, cu 32 de voturi „pentru“ şi 9 voturi „împotrivă“ de membrii comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat.
Amendamente respinse
Cele 92 de amendamente depuse la proiectul de buget pe 2015 al CNADNR au fost respinse de parlamentarii din Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, respectiv de cei din Comisia economică, industrii şi servicii şi din Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului din Senat.
Bugetul CNADNR pe 2015 are prevăzută o valoare de 6,11 miliarde de lei. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) se finanţează prin bugetul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public Privat şi Promovarea Exporturilor (DPIISPPPE) organ de specialitate cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, înfiinţat ca urmare a OUG 96/2012.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau