Câţi bani au primit firmele de asigurări
Dimensiune font:
Companiile de asigurări din România au primit, în primele şapte luni, infuzii de capital în valoare totală de 63,84 milioane de euro de la acţionarii străini, în scădere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când acestea însumau 79,66 milioane de euro, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
În primele şapte luni ale acestui an, cea mai mare injecţie de capital într-o companie de pe piaţa asigurărilor a primit-o Uniqa Asigurări - 25,25 milioane de euro, în martie. Acţionarii EuroIns România au contribuit cu 21 de milioane de euro la capitalul social al companiei în luna mai, în timp ce Axa Life Insurance şi-a majorat capitalul social cu 5,87 milioane de euro, în aprilie.
Tot în aprilie, acţionarii Asirom Vienna Insurance Group (VIG) au majorat capitalul social al companiei cu 4,47 milioane euro, Gothaer Asigurări a adus un aport de 3,94 milioane euro (în iulie), în timp ce acţionarii Signal Iduna Asigurări de Viaţă au contribuit cu 1,5 milioane de euro, în martie.
Tot în martie, acţionarii Asito Kapital au adus un aport de 1,1 milioane euro la capitalul social, iar acţionarii Forte Asigurări 678.800 euro, în iulie. Datele publicate lunar de Registrul Comerţului includ primele 40 de companii care au primit aport la capitalul social, după valoarea sumelor alocate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau