Cererile de ajutor de stat pentru dezvoltare regională se pot depune de luni
Dimensiune font:
Companiile care solicită ajutor de stat pentru investiţii care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă pot depune cererile începând de luni, 30 mai, până pe 10 iunie, bugetul acestei sesiuni fiind de 250 milioane lei.
Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, necesare în prima etapă de evaluare, se transmit prin poştă, prin servicii de curierat cu confirmare de primire sau se depun personal la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, menţionându-se pe plic: "Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/2014".
Cererile de acord pentru finanţare înregistrate în afara perioadei 30.05 –10.06.2016 se restituie şi nu sunt luate în considerare în procesul de analiză.
Ministerul Finanţelor Publice va verifica îndeplinirea condiţiilor de conformitate, a criteriilor de eligibilitate şi calculează un punctaj în vederea încadrării în bugetul alocat schemei. Selectarea întreprinderilor solicitante de ajutor de stat se realizează în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut. Prima etapă de evaluare se încheie în maxim 30 de zile lucrătoare de la data închiderii sesiunii.
Rezultatele se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Întreprinderile selectate în prima etapă de evaluare transmit, în maxim 30 de zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor, planurile de afaceri, însoţite de restul documentelor justificative, în vederea analizării viabilităţii proiectelor şi a emiterii acordurilor pentru finanţare.
Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr.332/2014 îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă.
Sumele se acorda sub formă de granturi de la bugetul de stat pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale.
Până în prezent, în baza schemei, au fost aprobate 25 de proiecte de investiţii care vor genera 4.074 de noi locuri de muncă, pentru care a fost aprobat un ajutor de stat în valoare de 111,3 milioane de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau