Creşte cererea de lei
Dimensiune font:
Parcursul leului din perioada analizată a fost unul de apreciere faţă de principalele valute, în condiţiile în care a revenit apetitul străinilor pentru active considerate mai riscante dar care oferă randamente mai mari decât cele ce se pot obţine în SUA sau zona euro.
La sfârşitul săptămânii trecute marile burse ale lumii au cunoscut scăderi consistente, la această contribuind şi decizia BCE de a nu lua măsuri suplimentare de relaxare monetară, care permit obţinerea unor împrumuturi ieftine.
Raportul euro/leu a început intervalul cu un curs al euro de 4,4469 lei, minim al ultimelor şapte săptămâni. Maximul atins a fost de 4,4526 lei, iar la finalul perioadei media a fost anunţata la 4,4518 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4440 şi 4,4530 lei. Seara, cotaţiile au scăzut pe pieţele internaţionale la 4,4450 – 4,4480 lei.
În următoarele zile este de aşteptat ca euro să se menţină în jurul noului prag suport de la 4,45 lei.
Un raport al analiştilor de la ING Bank estimează că leul se va aprecia până la finalul acestui an în raport cu euro iar cursul ar putea scădea până la 4,4 lei, tendinţă care va continua şi anul viitor. Aceştia anticipează, de asemenea, creşterea economiei româneşti în acest an, de la 4,2 la 5,2%, ca urmare a cifrelor peste aşteptări privind evoluţia economiei din primele şase luni ale anului.
Cursul dolarului american a fluctuat între 3,9486 şi 3,9601 lei iar la sfârşitul intervalului media a fost stabilită la 3,95 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fost cuprinse între 3,941 şi 3,969 lei.
Media monedei elveţiene, care a fost tranzacţionată pe pieţele internaţionale între 1,089 şi 1,098 franci/euro, a crescut până la 4,0862 lei dar a încheiat perioada la 4,0587 lei, minim al ultimelor aproape patru luni.
În perioada analizata perechea euro/dolar a crescut cu 0,5%, cotaţiile fluctuând între 1,1141 şi 1,1313 dolari, pieţele americane închizând vineri la 1,1235 dolari.
Aprecierea euro a fost datorată scăderii interesului investitorilor pentru dolar, în condiţiile în care aceştia consideră că Rezerva Federală americană nu este interesată să majoreze dobânda sa de politică monetară în cursul acestei luni.
La rândul ei, BCE a menţinut în şedinţa sa de politică monetară dobânda-cheie iar preşedintele ei, Mario Draghi, nu a lăsat de înţeles că ar urma o extindere a programului de relaxare cantitativă, ce ar urma sa se încheie în martie viitor. Acesta a afirmat că „politica noastră (a BCE - n.red.) a fost extrem de eficientă. Transmiterea politicii noastre monetare n-a fost niciodată mai bună - când BCE schimbă dobânzile, efectele se propagă rapid în economie”.
Analiza cuprinde perioada 5 – 9 septembrie şi a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau