Creştere majoră a exporturilor de grâu
Dimensiune font:
România a exportat în anul 2013/2014 peste 5,059 milioane de tone de grâu, mai mult cu 81% comparativ cu anul precedent (2012/2013), când exporturile s-au cifrat la 2,787 milioane de tone * totodată, acesta a fost cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, potrivit unui raport elaborat de
Institutul Naţional de Statistică (NS) privind bilanţurile de aprovizionare pentru principalele produse agroalimentare
Resursele totale de grâu în perioada de utilizare a producţiei, respectiv 2013/2014, au fost de 8,196 milioane de tone, din care producţia utilizabilă a totalizat 7,296 milioane tone, iar importurile au reprezentat 900.400 tone, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani.
Potrivit analizei INS, în anul 2013/2014 atât resursele de grâu şi produse din grâu cât şi importurile au atins nivelul maxim al perioadei analizate, respectiv din anii 2008/2009 şi până în 2013/2014.
„Resursele de grâu şi produse din grâu în anul 2013/2014 au fost cu 35,5% mai mari faţă de resursele de grâu şi produse din grâu din anul 2009/2010 când s-a atins nivelul minim, respectiv 6,05 milioane tone. Nivelul importurilor de grâu şi produse din grâu, în anul 2013/2014 a crescut cu 60,4% faţă de anul 2011/2012 când s-a atins cel mai mic nivel (561.300 tone). Ponderea importurilor în resursele anului 2013/2014 a fost de 11%, mai puţin cu 2,6 puncte procentuale faţă de anul precedent, iar exporturile de grâu şi produse din grâu au înregistrat nivelul maxim în anul 2013/2014 când s-au înregistrat 5,1 milioane tone“, se arată în analiza citată de Agerpres.
Consumul intern de grâu a totalizat 4,588 milioane tone în anul de referinţă 2013/2014, fiind în creştere cu 11% faţă de precedentul an, din care consumul uman a reprezentat 3,494 milioane tone, mai mult cu 11 procente faţă de 2012/2013, dar în scădere faţă de anii 2008/2009 şi 2009/2010 când consumul uman a totalizat 3,593 milioane tone, respectiv 3,556 milioane tone.
„Consumul intern de grâu şi produse din grâu a înregistrat un nivel mai mic cu 5,4% faţă de nivelul maxim (anul 2008/2009) dar cu 11,7% mai mare faţă de anul precedent (nivelul minim), iar consumul uman de grâu şi produse din grâu a reprezentat 76,2% din consumul intern total, iar autoconsumul de grâu (utilizarea internă din bilanţul la producător) a reprezentat 44,2% din consumul intern total (utilizarea internă din bilanţul total)“, se arată în raport.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau