Daniel Dăianu dezbate provocările economiei la Iaşi
Dimensiune font:
Daniel Dăianu va fi prezent, astăzi, la Iaşi, unde va susţine conferinţa cu titlul „Europa încotro?”. Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 16.30, în sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, unde va avea loc şi prezentarea celui mai recent volum semnat de către acesta, respectiv „Marele impas în Europa. Ce poate face România?”. „Într-un stil dinamic şi angajant, textele retrasează marile probleme care au tulburat recent economia mondială, precum şi economia României în context european, abordând aspecte dintre cele mai variate, precum reforma sistemului financiar, pericolul unei «stagnări seculare» sau resurecţia mişcărilor extremiste“, se arată în prezentarea cărţii.
La prelegere vor participa şi prof. univ. dr. Adriana Zaiţ, director al Departamentului de Cercetare al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, prof. univ. dr. Gabriela Pascariu, directorul Centrului de Studii Europene, precum şi prof. univ. dr. Ion Pohoaţă, directorul Departamentului de Economie şi Relaţii Internaţionale. De asemenea, moderatorul conferinţei va fi Adrian Şerban, directorul editorial al editurii Polirom. Andra PETRARIU
Daniel Dăianu este în prezent profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti, membru al Academiei Române şi membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Printre volumele sale se numără şi „Frontiere etice ale capitalismului”, „Ce vom fi în Uniune. Pariul modernizării României” (2006), „Capitalismul încotro?” (2009), „Când finanţa subminează economia şi corodează democraţia” (2012).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau