Desantul inspectorilor antifraudă
Dimensiune font:
În jur de 500 de inspectori din întreaga ţară au luat parte la ample verificări
Ample acţiuni de control ale Direcţiei Antifraudă Fiscală au avut loc în ultimele zile. La nivel naţional, au fost verificaţi 350 de contribuabili. „Selecţia contribuabililor care au fost verificaţi a avut la bază exclusiv sesizările primite la TelVerde şi analiza de risc făcută de compartimentele de specialitate“, au transmis oficialii Direcţiei Antifraudă Fiscală.
În urma controalelor, au fost aplicate 465 amenzi contravenţionale în valoare totală de peste 1,8 milioane de lei, în cea mai mare parte cu ocazia verificărilor privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, respectarea disciplinei financiare, provenienţa legală a mărfurilor.
Totodată, au fost confiscate bunuri şi numerar în valoare de peste estimată de peste 40.000 de lei, iar la 4 puncte de lucru a fost suspendată activitatea. De asemenea, în cadrul acţiunilor de monitorizare a traficului, inspectorii antifraudă din Sibiu au identificat un transport de aproximativ 24 metri cubi de lemn, fără documente de provenienţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau