Dolarul a crescut cu aproape 4,5 bani
Dimensiune font:
Discursul ţinut, la finalul săptămânii trecute, de Janet Yellen, preşedinta Rezervei Federale americane, la simpozionul de politici monetare al băncilor centrale, care s-a desfăşurat în staţiunea montană Jackson Hole (Wyoming, SUA) a generat aprecierea dolarului american faţă de principalele valute.
Yellen a spus că „în lumina unei performanţe solide constante a pieţei muncii, a inflaţiei şi a activităţii economice, cred că avem un caz solid pentru creşterea dobânzii”. O astfel de măsura va avea ca efect întărirea monedei americane.
Aşa s-a întâmplat ieri, când cursul a crescut de la 3,9458 la 3,9894 lei, după ce marţea trecută a fost atins minimul ultimelor cinci luni, de 3,9351 lei. Cotaţiile din piaţa valutară au urcat la 3,975 – 3,994 lei.
Uşoarele retrageri de capital provocate de declaraţia dnei Yellen au provocat scăderi uşoare ale monedelor din regiune faţă de cea europeană. Astfel, cursul euro a crescut de la 4,4568 la 4,4621 lei.
Leul va profita în continuare de parcursul pozitiv al economiei. Astfel, conform anchetei de conjunctură din această lună realizată de INS, comerţul cu amănuntul, construcţiile, serviciile şi industria vor avea o tendinţă de creştere în perioada august-octombrie
Şedinţa s-a deschis la 4,4510 – 4,4520 lei, urmată de un salt al euro până la 4,4630 lei, pentru ca tranzacţiile la ora 14:00 să se realizeze la 4,4540 – 4,4570 lei.
Moneda elveţiană continua să se deprecieze faţă de euro, tranzacţiile de pe pieţele internaţionale efectuându-se între 1,093 şi 1,096 franci. Aceasta a făcut ca media să scadă de la 4,0849 la 4,0808 lei.
În regiune, euro fluctua între 4,318 şi 4,342 zloţi, respectiv între 308,4 şi 309,5 forinţi.
Perechea euro/dolar, care săptămâna trecută a fluctuat între 1,1257 şi 1,1355 dolari, scădea la 1,1174 – 1,1208 dolari, ca o consecinţă a declaraţiilor şefei Rezervei Federale americane la care s-a adăugat cea a lui Stanley Fischer, vicepreşedintele Fed, care a afirmat că este posibilă o creştere a dobânzii la finalul lui septembrie.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau