Economia pe scurt
Dimensiune font:
Bani pentru Prima Casă * Venituri în scădere la Nuclearelectrica * Facilităţi pentru primării
Bani pentru Prima Casă
BCR a primit un plafon de fonduri de 490 milioane lei pentru Prima Casă şi estimează că va acorda peste 7.500 de noi împrumuturi prin acest program, a anunţat luni instituţia de credit. „Preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat şi vom avea nevoie de plafon suplimentar spre sfârşitul anului“, a declarat Ioana Mihai, Şef Departament Credite Garantate din cadrul BCR. Prin Prima Casă 6, banca a acordat aproximativ 6.000 de credite, iar de la începutul programului şi până în prezent circa 38.000 de împrumuturi, în valoare de peste 6,3 miliarde lei. Rata la un credit Prima Casă este calculată în funcţie de indicele Robor la 3 luni + 2,3 marjă pentru clienţii care primesc salariul într-un cont BCR. Un calcul orientativ anunţat de BCR arată că dobânda efectivă DAE este de 4,13% pentru un credit în valoare totală de 160.000 lei, pe 30 de ani, dobânda variabilă este de 3,8% (Robor 3 luni + 2,3%), taxa de evaluare de 370 lei inclusiv TVA, rata lunară de 746 lei, iar valoarea totală plătibilă de 275.536 lei.
Venituri în scădere la Nuclearelectrica
Producătorul de electricitate Nuclearelectrica a înregistrat anul trecut venituri din exploatare de 1,8 miliarde lei (408,5 milioane euro), în scădere cu 12% faţă de nivelul de 2 miliarde de lei din 2013, şi un profit net de peste trei ori mai mic, de 137 milioane de lei (30,8 milioane euro). Compania de stat a avut în 2013 un profit net în valoare de 423 milioane de lei. Nuclearelectrica arată, într-un comunicat transmis luni Bursei de Valori Bucureşti, că profitul net preliminat pentru anul trecut este peste nivelul ţintă bugetat. Cheltuielile din exploatare ale Nuclearelectrica au crescut în 2014 cu 2%, la 1,6 miliarde de lei, de la nivelul de 1,59 miliarde de lei din 2013. Nuclearelectrica este operatorul singurei centrale nuclearelectrice din România şi este controlată de Ministerul Energiei.
Facilităţi pentru primării
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România, că, împreună cu Ministerul Dezvoltării, pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să permită primăriilor să se împrumute din Trezorerie pentru plata cofinanţărilor şi a corecţiilor. „În această lună pregătim, împreună cu Ministerul Dezvoltării, o ordonanţă de urgenţă prin care să vă permitem să vă împrumutaţi din Trezorerie, pe o perioadă de până la 20 de ani, pentru cheltuielile de cofinanţare a proiectelor din fonduri europene, dar şi pentru plata corecţiilor, acolo unde acestea există”, le-a spus Vâlcov primarilor de comune. El a anunţat, totodată, că miercuri vor fi prezentate în primă lectură în Guvern noul Cod Fiscal şi noul Cod de procedură fiscală, care vor cuprinde şi propunerile primarilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau