Economia pe scurt
Dimensiune font:
Propunere de majorare a preţului gazelor * S-a împărţit plafonul de garantare pentru „Prima Casă“ * Unităţile de producţie neprofitabile, închise până în 2018
Propunere de majorare a preţului gazelor
Propunerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi a Guvernului va fi ca preţul gazelor pentru populaţie să ajungă la 58 de lei pe MWh de la 1 iulie, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE. „Este o propunere de 58 de lei pe MWh, faţă de 53,3 lei pe MWh cât este acum. Aceasta va fi propunerea noastră, împreună cu Guvernul. Va rămâne până la 1 aprilie anul viitor. Noi am solicitat să nu mai facem majorări trimestrial, pentru că este greu, complicat de calculat“, a spus Havrileţ, prezent la un forum pe teme de energie. Acesta a subliniat că preţul gazelor ar putea scădea odată cu intrarea în consum a gazelor din Marea Neagră. Premierul Victor Ponta a declarat pe 10 ianuarie că Executivul nu s-a înţeles cu partenerii financiari internaţionali în privinţa a două probleme, una dintre acestea fiind continuarea agendei de liberalizare a preţurilor la gaze.
S-a împărţit plafonul de garantare pentru „Prima Casă“
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a împărţit plafoanele de garantare pentru anul 2015 celor 17 finanţatori participanţi în programul „Prima Casă“, în sumă totală de 2,5 miliarde de lei. „Plafonul total, aprobat prin HG nr. 16/2015, este în valoare de 2,5 miliarde de lei şi va fi utilizat în condiţiile împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin FNGCIMM şi finanţatori“, se precizează în comunicatul transmis de fond.
Unităţile de producţie neprofitabile, închise până în 2018
România trebuie să închidă până în 2018 toate capacităţile energetice neprofitabile, iar autorităţilor române le va fi dificil să convingă UE că nu încearcă să eludeze regulile, întrucât au o credibilitate redusă, potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. „Tot ce este neprofitabil trebuie să închidem până în 2018, anul limită până la care se pot acorda subvenţii“, a declarat Chiriţoiu la conferinţa ZF Power Summit. El am menţionat pierderile de 1 miliard de euro înregistrate anul trecut de Complexul Energetic Hunedoara, care pot fi considerate ajutor de stat. Prezent la aceeaşi întâlnire, ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat că statul încearcă să salveze de la faliment complexurile energetice Oltenia şi Huneadoara, aflate într-o situaţie dificilă. Potrivit lui Gerea, deşi este esenţial pentru securitatea sistemului energetic naţional, Complexul Energetic Hunedoara este necompetitiv şi nu poate face faţă cerinţelor economiei de piaţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau