Economia pe scurt
Dimensiune font:
Negocieri pentru vânzarea acţiunilor Tarom * Agenţie de promovare a produselor româneşti *
A scăzut costul orar al forţei de muncă
Negocieri pentru vânzarea acţiunilor Tarom
Guvernul a început negocierile cu mai multe companii, printre care Turkish Airlines, pentru vânzarea unui pachet de acţiuni la Tarom. Statul va păstra 51% din titluri dacă investitorul va fi din afara UE sau va ceda majoritatea dacă proprietarul va fi o companie europeană. „Mi-aş fi dorit să fie o afacere închisă, din nefericire nu este aşa. Tarom e o companie bună, cu perspectivă regională bună, dar trebuie restructurată, să revină pe profit, iar noi sunt decişi să atragem un investitor strategic. Există negocieri, dar încă nu e nimic oficial, desigur, cu mai multe companii. Suntem deschişi la orice investitor serios care ar putea ajuta Tarom să se modernizeze“, a spus premierul Victor Ponta.
Agenţie de promovare a produselor româneşti
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că va fi înfiinţată o agenţie de promovare a produselor româneşti, care să sprijine accesul producătorilor pe piaţa locală şi în străinătate, noua structură urmând să fie lansată în baza parteneriatului public-privat. „România are nevoie să găsească noi pieţe de desfacere pentru noi. În primul rând, este o provocare pentru noi să recâştigăm piaţa internă, în primul rând, dar, odată cu relansarea consumului, creşterea puterii de cumpărare, avem nevoie şi de extinderea pieţelor. O astfel de Agenţie ar putea fi o măsură în sprijinul producătorilor românilor şi a produselor româneşti“, a afirmat Constantin.
A scăzut costul orar al forţei de muncă
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată în funcţie de numărul zilelor lucrătoare a scăzut în primul trimestru cu 1,58% faţă de trimestrul precedent, dar comparativ cu ianuarie-martie 2014 este mai mare cu 7,09%, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS). În formă brută, faţă de aceleaşi perioade de comparaţie, variaţia costului orar al forţei de muncă a diferit nesemnificativ faţă de forma ajustată (-1,4%, respectiv 7,01%). „Faţă de trimestrul IV 2014, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a scăzut în majoritatea activităţilor economice. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-10,98%), industria extractivă (-9,75%) şi intermedieri financiare şi asigurări (-4,24%)“, arată INS, într-un comunicat. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în administraţie publică (2,39%), sănătate şi asistenţă socială (1,92%) şi învăţământ (1,52%).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau