Economia pe scurt
Dimensiune font:
10.000 de turişti români riscă să piardă banii de vacanţă * 1.000 de noi posturi la ANAF *
3,83 milioane lei, pentru servicii de întreţinere a sistemelor * Ofertă Bancpost de conversie în lei a creditelor în franci
10.000 de turişti români riscă să piardă banii de vacanţă
Turiştii români care au contractat 10.000 de sejururi pentru vacanţa de iarnă riscă să piardă sumele cheltuite din cauza modificării structurii anului şcolar, potrivit oficialilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, care afirmă că schimbările decise de Ministerul Educaţiei afectează întreaga industrie a turismului. Aproximativ 10.000 de sejururi au fost deja contractate pentru perioada vacanţei de iarnă, iar agenţiile de turism au depozite nerambursabile la partenerii hotelieri, din România şi străinătate, pentru sezonul de iarnă 2015-2016, conform fostei programe şcolare. Mai mult, clienţii au achitat pachetele turistice, acestea fiind nerambursabile conform contractelor deja semnate odată ce au fost achiziţionate la preţuri de early booking, a anunţat ANAT.
1.000 de noi posturi la ANAF
Fiscul se va reorganiza, cu Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili ca organ fiscal cu buget propriu, înfiinţând o direcţie de executare silită a cazurilor speciale şi va reconfigura direcţia de verificări fiscale, proces pentru care va avea nevoie de 1.000 de posturi suplimentare. Potrivit unui proiect de hotărâre, necesarul de personal este dat de deficitul pe anumite arii de activitate şi necesitatea completării posturilor în vederea îndeplinirii în condiţii corespunzătoare a obiectivelor Direcţiei generale antifraudă fiscală şi direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, precum şi de locuri necesare în serviciile suport cu precădere pentru DGAMC, activitatea juridică, tehnologia informaţiei.
3,83 milioane lei, pentru servicii de întreţinere a sistemelor
Compania Naţională Loteria Română a atribuit firmei Andin Serv SRL un contract în valoare de 3,83 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de întreţinere a sistemelor şi servicii de reparare şi de întreţinere a perifericelor informatice, potrivit unui anunţ de atribuire postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 4,91 milioane lei, fără TVA. Finanţarea se face din surse proprii ale Companiei Naţionale Loteria Română.
Ofertă Bancpost de conversie în lei a creditelor în franci
Bancpost a prezentat duminică o ofertă individualizată de conversie în lei pentru clienţii cu credite în franci elveţieni garantate cu ipotecă, informează un comunicat de presă al băncii. Oferta Bancpost constă în dobândă fixă redusă de 1,5% pe an pentru primii trei ani, ceea ce se va reflecta într-o reducere medie a ratei lunare de 30%. După această perioadă se va aplica o dobândă individualizată variabilă, compusă din marja fixă şi indicele ROBOR la 3 luni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau