Expoziţie cu produse pentru industria auto dezvoltate la Iaşi
Dimensiune font:
Ieşenii pasionaţi de tehnică sau de industria auto pot vizita şi astăzi expoziţia realizară de compania Continental, cu ocazia împlinirii a 10 ani de prezenţă în capitala Moldovei.
Dacă ieri, exponatele au fost aduse în faţa publicului care a trecut prin Grădina Palas, astăzi, produsele vor fi în Atrium, în intervalul orar 10.00- 22.00. Potrivit organizatorilor, expoziţia reuneşte în premieră 15 maşini a unor branduri de top precum Daimler, BMW, Audi, Renault. „În cadrul expoziţiei, specialiştii Continental vor discuta atât cu cei pasionaţi de automobile şi de ultimele tehnologii în acest domeniu, cât şi cu cei care doresc să descopere ce se află în spatele maşinilor pe care le conduc. Compania pregăteşte şi surprize pentru vizitatori“, au anunţat reprezentanţii companiei Continental.
Ponturi pentru dezvoltarea economică a Moldovei
Potrivit acestora, echipele de la Continental lucrează la componente din maşina viitorului: „până la finalul anului 2016, colegii noştri din departamentul Hybrid Electric Vehicle vor forma cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare Continental din lume care se ocupă de dezvoltarea produselor pentru maşini electrice. Unul din produsele dezvoltate în Iaşi este «Belt Starter Generator» (Demaror alternator pe curea)“.
LOCURI DE MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau