Falimentul Astra Asigurări, decis de Curtea de Apel
Dimensiune font:
Curtea de Apel Bucureşti a hotărât definitiv vineri intrarea în faliment a companiei de asigurări Astra, după aproape opt luni de la decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF)
Acest lucru înseamnă că păgubiţii Astra Asigurări vor începe să primească plăţile în contul daunelor suferite. „Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a luat act de hotărârea instanţei Curţii de Apel Bucureşti în urma căreia a rămas definitivă intrarea în procedură de faliment a companiei Astra Asigurări. Potrivit legii, sunt întrunite condiţiile pentru ca FGA să poată demara efectuarea plăţilor către creditorii Astra care au dosare aprobate la plată de către Comisia FGA”, a transmis Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) a retras autorizaţia de funcţionare a Astra Asigurări la finalul lunii august a anului trecut şi a cerut deschiderea procedurii de dizolvare şi faliment a asiguratorului controlat de omul de afaceri Dan Adamescu după ce majorarea capitalului cu suma de 425 milioane de lei prin atragerea unui investitor strategic a eşuat.
Astra se număra printre cei mai mari asiguratori locali, cu o cotă de piaţă de 10% şi subscrieri de circa 800 milioane de lei pe an. Portofoliul asigurătorului era format în principal din poliţe auto obligatorii (RCA), care cumula circa 40% din poliţele, echivalentul a circa 881.000 de contracte
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau