Fermele Avicola, vândute la jumătate de preţ
Dimensiune font:
Fostele unităţi de producţie de la Leţcani vor fi valorificate în a doua parte a acestei luni * cei interesaţi pot achiziţiona spaţiile de creştere a puilor cu preţuri de la 8,9 milioane de lei la jumătate de milion de lei * valorile de pornire la licitaţie sunt la jumătate faţă de evaluarea iniţială
O nouă licitaţie pentru vânzarea fermelor de la Avicola va avea loc în această lună. Administratorii judiciari au anunţat pe 19 decembrie o nouă încercare de valorificare a cinci active de la societatea cu sediul în Târgu Frumos. Astfel, activul cu cea mai mare valoare este o fostă fermă de creştere a puilor din comuna Leţcani. Bunul are un preţ de pornire de 8,9 milioane de lei, fără TVA, redus de la 16,6 milioane de lei, cât era valoarea de piaţă. Activul a fost obţinut în urma „dezmembrării Fermelor nr. 1 şi nr 2. dotate cu reţele edilitare în cotă indiviză“.
„MOLDOVA de 10“ - Un deceniu în jungla europeană
O altă fermă, aflată în conservare, cu spaţii ce „pot fi convertite în spaţii de depozitare sau spaţii de producţie“, are un preţ de pornire de 2,6 milioane de lei, în scădere de la 5,3 milioane de lei. Totodată, un alt activ ce constă într-o fermă de creştere a puilor, fosta Fermă nr. 3, are un preţ de pornire de 412.500 de lei, fără TVA, redus de la 825.000 lei. Un teren intravilan în suprafaţă de 3.604 metri pătraţi, situat în Târgu Frumos, este scos la vânzare cu un preţ de 34.125 lei, redus de la 45.500 de lei. Activul care nu are preţul scăzut este un autoturism marca Dacia, care este scos la vânzare cu 3.390 de lei.
Cresc preţurile la apartamentele vechi din Iaşi
În acest dosar înregistrat pe 28 decembrie 2009, zeci de creditori, persoane fizice şi juridice, solicită bani de la defuncta Avicola Iaşi. Printre cei prezenţi pe lista creditorilor este chiar George Becali, a cărui familie a deţinut compania.
Istoria zbuciumată a firmei
Anul trecut, Tribunalul Iaşi a decis deschiderea procedurii de faliment la producătorul de carne de pasăre Avicola Iaşi, controlat de omul afaceri George Becali, şi aflat în insolvenţă din anul 2010. Din comitetul creditorilor fac parte Banca Comercială Carpatica, Direcţia Finanţelor Publice Iaşi, George Becali, societatea Provimi România din Craiova.
Firmă falimentară din Iaşi, prezentă într-un raport exploziv
Becali a preluat firma din Iaşi în anul 2004 de la Koala Senior Comăneşti din judeţul Bacău. Potrivit celor raportărilor, George Becali controlează 85,07% din acţiunile Avicola Iaşi, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) deţine o cotă de 9,57%. Avicola Iaşi a raportat pentru 2015 afaceri de 1,8 milioane de lei şi pierderi de aproape 770.000 lei, potrivit celor mai recente date disponibile. Datoriile companiei depăşeau 70 de milioane de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau