Încă 300.000 de specialişti IT, până în anul 2020
Dimensiune font:
România are un număr de 120.000 de specialişti în domeniul IT şi necesarul de angajaţi al companiilor de software şi al departamentelor IT ale firmelor din alte domenii de activitate va creşte la 300.000 la nivelul anului 2020, potrivit estimărilor asociaţiei patronale de profil (ANIS).
„Cu o piaţă actuală de 120.000 de specialişti şi sectorul tehnologiei informaţiei (IT) în plină creştere, România trebuie să aibă în vedere dezvoltarea acerbă a acestui domeniu şi să susţină în următorii cinci ani dezvoltarea profesională a încă 180.000 de specialişti IT care să se poată angaja atât în companiile de software, cât şi în departamentele IT ale firmelor din alte domenii de activitate“, se arată într-un comunicat al ANIS.
Reconversie profesională spre tehnologia informaţiei
În acest sens, ANIS şi Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Politehnică din Bucureşti caută soluţii pentru obţinerea rezultatelor scontate. „Dacă ne raportăm la nevoia de specialişti în piaţă, rezultă că avem nevoie de o creştere a numărului de locuri de şcolarizare la nivel naţional cu cel puţin 50%. Nevoia de specialişti trebuie însă calibrată în funcţie de gradele de specializare. Spre exemplu, absolvenţii de licenţă şi masterat din facultăţile cu profil informatic vor fi cel mai probabil recrutaţi de companiile de software şi departamentele IT din companiile mari care oferă poziţii specializate. Cererea suplimentară, care include poziţii cu specializare medie, poate fi acoperită inclusiv prin reconversie profesională şi atragerea în domeniul IT a absolvenţilor din alte facultăţi prin cursuri accelerate cu certificare internaţională“, a afirmat preşedintele ANIS, Andrei Pitiş.
Universităţile îndeamnă mediul privat să creeze un fond prin care să susţină tineri valoroşi cu posibilităţi financiare reduse şi care, deşi sunt admişi la facultate, refuză să intre pe locurile cu taxă din acest motiv.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau