Incidentele de plăţi au „explodat“
Dimensiune font:
Plăţile cu instrumente de debit refuzate de bănci în mai 2015 au crescut de peste opt ori faţă de aprilie şi de peste cinci ori faţă de aceeaşi lună a anului trecut, apropiindu-se, pentru prima dată de la 1 ianuarie 2008, de 2,6 miliarde de lei, reiese din datele colectate la Centrala Incidentelor de Plăţi din Banca Naţională a României.
Din 2008, anul declanşării crizei, până în prezent sumele refuzate lunar la plată au depăşit, de câteva ori, valoarea de un miliard de lei, însă niciodată până acum nu au fost mai mari de 1,2 miliarde de lei. „Nu este vorba de dezechilibre în economie, de faptul că firmele nu îşi mai pot respecta angajamentele de plată. În cursul lunii mai, au fost câteva bilete la ordin scrise greşit, cu neconcordanţe între valorile scrise în litere şi cele în cifre. Conform legii, băncile trebuie să ţină cont de valorile exprimate în litere, care, în cazurile menţionate, au fost mult mai mari decât cele reale şi au dus, în final, la această sumă agregată“, a explicat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.
Punctele nevralgice
Cele mai multe sume refuzate au fost raportate, în mai 2015, pentru plăţi cu bilete la ordin, 99,5%, respectiv 2,587 miliarde de lei, din totalul de aproape 2,6 miliarde de lei, de asemenea în creştere de aproximativ opt ori de la 352 milioane de lei în aprilie.
La plăţile cu cecuri, sumele refuzate la plată au scăzut cu 17% de la 11,7 milioane de lei în aprilie la 9,7 milioane de lei în mai. Deşi sumele refuzate la plată au fost mult mai mari în mai decât în aprilie, numărul de plăţi refuzate a crescut într-un ritm mult mai mic, cu mai puţin de 2%, ajungând la 6.910 de la 6.775 cu o lună în urmă.
Mai mult, în urmă cu un an, numărul de refuzuri la plată era mai mare cu aproape 200 decât în prezent, iar sumele aferente de cinci ori mai mici. În acelaşi timp, numărul de persoane aflate în interdicţie bancară a ajuns la 134 în mai 2015 de la 102 în aprilie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau