Industria de IT din Iaşi discută despre generaţia Y
Dimensiune font:
O nouă ediţie a Power L@unch va avea loc în această săptămână.
„Pe 26 noiembrie, o vom avea ca speaker pe Ilinca Păun, managing director la Colliers International. Încercăm să vedem nişte corelaţii între generaţia Y, industria de IT&C,care e principalul angajator, birourile verzi şi educaţia continuă de care e nevoie în aceste timpuri. E o temă generoasă pe care o vom aprofunda în cele două întâlniri, prima, cea informală, cu liderii de opinie din industriei şi mediul universitar, şi apoi la întâlnirea cu studenţii“, a anunţat Dan Zaharia, senior leasing consultant la Extind Management, organizatorul evenimentului.
Varujan Pambuccian: „Tinerii trebuie să-şi dezvolte propriile afaceri“ FOTO
Astfel, pe 26 noiembrie, de la ora 16.00, studenţii, masteranzii, doctoranzii, precum şi cadrele didactice sunt aşteptaţi în Aula Magna „Mihai Eminescu“ din clădirea Universităţii „Al. I. Cuza“. În prealabil va exista un business lunch informal, destinat exclusiv liderilor de opinie din industria de IT& Outsourcing şi din mediul universitar relevant.
Motoarele cercetării-dezvoltării în Iaşi EXCLUSIV
„Tinerii de astăzi vor foarte multă libertate, vor foarte multă creativitate, vor să se simtă ca acasă la birou. Generaţia Y are cu totul alte valori şi funcţionează diferit în mediul de lucru faţă de generaţia X. Aceste provocări cred că sunt pe masa oricărui manager şi aş vrea ca, la Iaşi, să discutăm despre cum poţi transforma un spaţiu de birou într-un mediu de lucru angajant, astfel încât productivitatea companiei să crească“, a transmis Ilinca Păun, în cadrul invitaţiei la Power L@unch.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau