Interes pentru banii destinaţi proiectelor transfrontaliere
Dimensiune font:
La nivelul Programului Operaţional Comun România – Ucraina - Republica Moldova 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), fondurile disponibile au fost contractate în totalitate.
Recent, la Iaşi, au fost prezentate rezultatele proiectelor derulate între cele trei ţări. La conferinţa anuală a proiectului, reprezentanţii delegaţiilor din România, Ucraina şi Republica Moldova au punctat contribuţia programului pentru dezvoltarea bunelor relaţii dintre comunităţile aflate la frontiera dintre cele trei ţări.
Au fost amintite proiecte importante pentru regiuni, atât din perspectiva dezvoltării economice, cât şi culturale şi de conservare a patrimoniului istoric. Reprezentantul Comisiei Europene, aflat la întâlnirea de la Iaşi, a apreciat că evoluţia programului a fost una pozitivă. Au fost prezentate beneficiile a trei proiecte majore de infrastructura- East Avert, Gazoductul Iaşi-Ungheni şi proiectul SMURD şi au punctat valoarea adăugată adusă în comunităţile.
„Programul va fi continuat, în perioada 2014-2020, de două programe distincte (România-Ucraina şi România-Republica Moldova)“, au anunţat reprezentanţii MDRAP.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau