Ispal deschide porţile pentru sute de vizitatori
Dimensiune font:
În perioada 2-9 aprilie, ieşenii vor avea parte de tururi ghidate ale fabricii, concursuri de gătit, tombole, dar şi alte surprize * startul a fost dat, ieri, la Forumul DAPIS, care a reunit arhitecţi, designeri sau proiectanţi ieşeni interesaţi de noile tendinţe în domeniu.
Profesioniştii ieşeni care îşi desfăşoară activitatea în domeniile arhitectură, design, proiectare, amenajări interioare sau exterioare s-au reunit ieri la cea de-a doua ediţie a Forumului DAPIS, organizat în cadrul „Zilelor Deschise“ ale companiei ISPAL. Aceştia au dezbătut noile trenduri în materie de produse şi servicii prezente pe piaţă, dar şi în Parcul Industrial al firmei. „Forumul are scopul de a prezenta studenţilor, celor care se pregătesc în domeniul design-ului, arhitecturii şi amenajărilor, dar şi celor care deja lucrează în aceste domenii inovaţiile curente, produsele care s-au introdus pe piaţă şi numeroase idei, sfaturi sau trucuri pentru a face proiectele cât mai interesante şi ochioase pentru clienţi. Să descopere o simplă idee şi să o transforme în ceva real, palpabil şi plăcut ochiului“, a precizat Amalia Georgescu, manager marketing şi relaţii publice Ispal.
Mai mult, la eveniment au participat şi persoanele interesate să îşi dezvolte o afacere sau să câştige expertiză în aceste domenii. Aceştia au putut descoperi trendurile în materie de decoraţiuni, ce combinaţii de culori se folosesc, cum se pot îmbina diverse materiale sau elemente decorative pentru zona de living, a băilor sau camerelor de copii. „Noi prezentăm tot felul de inovaţii, inclusiv proiecte realizate în cadrul parcului industrial Ispal, făcute din materiale care poate unii s-ar fi gândit că nu mai pot fi folosite sau nu le-ar fi găsit locul într-un loc locuibil“, a adăugat aceasta.
La finalul evenimentului, aceştia au avut posibilitatea să viziteze fabrica pentru a se pune la curent cu utilajele şi echipamentele folosite de Ispal în prelucrarea semifabricatelor din lemn.
Şcoala „Altfel“ în parcul industrial
Tot în cadrul „Zilelor Deschise“, care se desfăşoară în perioada 2-9 aprilie, organizatorii au pregătit vizitatorilor o serie de evenimente tematice, dar şi numeroase surprize, concursuri şi tombole. Printre acestea se numără a III-a ediţie a „Cooking Show“, unde vor avea loc demonstraţii de gătit, degustări de produse, dar şi momente de networking unde vor avea oportunitatea să descopere de la profesionişti reţete şi sfaturi practice despre cum să îşi utileze aşa cum trebuie bucătăria. De asemenea, în perioada 6 - 9 aprilie, peste 300 de copii din zece şcoli ieşene vor vizita Parcul Industrial pentru Mobilă şi Amenajări Ispal, eveniment inclus în cadrul Programului „Şcoala Altfel“. Aceştia vor putea învăţa cum sunt fabricate plăcile de pal, dar şi coloristica şi accesoriile folosite în realizarea unei piese de mobilier. Pe lângă aceştia, organizatorii susţin că pe parcusrul celor 8 zile vor mai fi prezenţi alţi 200 de vizitatori.
Totodată, până pe 11 aprilie, vizitatorii se vor putea bucura de o expoziţie de icoane, realizate manual de artistul Petre Sbera prin metoda metaloplastiei (tehnica repousser). Acestea vor putea fi cumpărate, 10% din valoarea încasărilor urmând să fie donate Căminului de copii din cadrul Mănăstirii „Petru Vodă“, din judeţul Neamţ. Andra PETRARIU
În cadrul forumului, reprezentanţii companiei Ispal au anunţat şi un program de internship dedicat studenţilor în ani terminali de la Facultăţile de Arhitectură şi Design din Iaşi. „Avem cinci locuri disponibile. Vrem să dezvoltăm proiecte de cercetare-inovare pe partea de mobilier, amenajări şi decoraţiuni, proiecte care să poată fi vândute clienţilor finali, iar studenţii să îşi poată promova ideile pe care ei le-au avut în cadrul acestui internship“, a declarat Amalia Georgescu, manager marketing şi relaţii publice Ispal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau