Liber la reducerea primelor RCA
Dimensiune font:
Autoritatea de Supraveghere Financiară a găsit nereguli în modul de stabilire a primelor RCA de către unii asigurători * a cerut refacerea calculelor în aceste cazuri şi a decis, totodată, eliminarea plafonului de 10% pentru reducerile comerciale pe care le pot aplica firmele de profil
Reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară au anunţat că au fost găsite nereguli în modul de calcul al primelor la poliţelor RCA. „În urma notificărilor primite de la asigurători privind schimbarea tarifelor de primă au fost identificate probleme în ceea ce priveşte corectitudinea calculului actuarial ce a stat la baza stabilirii nivelului acestor prime, astfel încât a fost solicitată, în anumite cazuri, refacerea acestor calcule“, se arată într-un comunicat cu decizii luate de Consiliul ASF.
De asemenea, în cadrul controalelor care se desfăşoară la asigurători pe parcursul lunii decembrie ASF informează că va urmări modul de calcul al primelor RCA şi, în cazul în care se vor constata încălcări ale prevederilor legislaţiei aplicabile, îşi rezervă dreptul de a sesiza şi Consiliul Concurenţei.
Totodată, ASF a decis eliminarea plafonului de 10% pentru reducerile comerciale care pot fi aplicate tarifelor, astfel că asigurătorii vor putea practica reduceri fără restricţii. „Consiliul ASF a aprobat modificarea Normei nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă prin eliminarea prevederii conform căreia tarifele de primă pot conţine reduceri comerciale până la un nivel maxim de 10%“, se arată în comunicat. ASF limitează la 10%, din luna ianuarie, reducerile care pot fi practicate pentru RCA.
ASF a anunţat în noiembrie că va efectua, pe parcursul lunii decembrie, mai multe controale la companiile de asigurări, după ce acestea au notificat autoritatea în ultimele două luni că vor majora tarifele la poliţele RCA, preţurile urmând să fie de 4-5 ori mai mari în unele cazuri pe segmentul transporturilor auto. Autoritatea îşi propune, pe lângă controlarea companiilor care emit poliţe RCA pentru transportatori, să stabilească un model actuarial de calcul al RCA pentru aceştia, împreună cu Asociaţia Română de Actuariat, care să fie recomandat ca model de referinţă societăţilor de asigurări care au notificat creşteri exagerate ale tarifelor.
ASF vrea să efectueze controale „de anvergură“ pentru verificarea cheltuielilor din cadrul companiilor de asigurări şi identificarea eventualelor „distorsiuni“ (fraude, cheltuieli fictive, daune fictive, transferuri frauduloase de bani) în fluxurile financiare ale companiilor, care ar putea avea implicaţii asupra rentabilităţii asigurătorilor şi implicit asupra primelor de asigurare practicate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau