Lista proiectelor majore pentru Moldova anului 2025
Dimensiune font:
La Comisia Europeană a fost trimis documentul oficial cu investiţiile ce urmează a fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene. Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 va fi derulat cu bani europeni, iar alocarea financiară depăşeşte 9,4 miliarde de euro. Din regiune, cel mai favorizat este judeţul Bacău cu investiţii la aeroport şi în autostrada spre Braşov.
Lista cu zeci de proiecte majore ale ţării a fost transmisă oficial către Comisia Europeană. Documentul a fost înaintat de Ministerul Fondurilor Europene, cel care va coordona Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020. „Acest program are o alocare financiară de aproximativ 9,41 miliarde de euro, promovând investiţii de interes naţional din domeniile transporturi, mediu, managementul riscurilor şi energie“, a transmis ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Pe lista transmisă la Bruxelles apar investiţii pentru un singur aeroport din Regiunea de Nord-Est a ţării, respectiv cel de la Bacău. Documentul menţionează ca dată de începere a lucrărilor de modernizare 2017, iar finalizarea este preconizată pentru al doilea semestru din 2019. Acesta va fi inclus pe axa prioritară 2, care vizează „dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient“. Bacăul devine şi punct de pornire pentru autostrada spre Braşov. Investiţia ar trebui să înceapă la finele anului 2017 şi este planificată a se încheia la finele lui 2022. O altă investiţie care vizează judeţul Bacău este „Amenajarea râului Trotuş“- faza a II-a. Lucrările ar trebui să înceapă în 2016 şi să se încheie în 2023.
Legătură feroviară spre Bucureşti în 2025
În documentul strategic, apare o rută feroviară Bucureşti-Bacău-Iaşi, dar investiţia ar trebui demarată în 2021 şi ar urma să se încheie la finele lui 2025. Un alt tronson feroviar dintre Făurei şi Iaşi ar trebui să fie construit între anii 2021-2024. Totodată, mai multe drumuri expres ar urma să fie amenajate în Moldova. Astfel, drumul expres Bacău -Piatra Neamţ ar fi gata în 2023, cel dintre Bacău şi Suceava ar trebui finalizat în a doua parte a anului 2019, în acelaşi an putând să se circule pe un tronson de drum expres între Paşcani-Iaşi-Ungheni. În documentul oficial sunt nominalizate şi drumuri expres între Suceava şi Botoşani (2021-2023), Suceava-Siret pe care ar urma să se poată circula în 2020, iar tronsonul dintre Târgu Mureş-Paşcani ar deveni funcţional în 2025.
Continuă modernizările pentru apă şi canalizare
Printre proiectele care vizează Regiunea Nord-Est este menţionat şi cel de „Fazare a proiectului regional de dezvoltare de apă şi apă uzată în Botoşani“, ce ar trebui finalizat în 2024. Infrastructura de apă de la Bacău ar trebui modernizată până la finele lui 2023, în timp ce continuarea investiţiilor în conducte de apă şi canalizare din judeţul Iaşi vor fi etapizate tot până în 2023. Acelaşi an este termen şi pentru proiectele similare din judeţele Vaslui, Neamţ şi Suceava.
„Trimiterea propunerii oficiale a Programului Operaţional Infrastructura Mare reprezintă un pas important pentru România, având în vedere provocările de dezvoltare din perioada 2014 - 2020, precum şi experienţa din perioada 2007 -2013. Având în vedere complexitatea acestui program, mizăm pe sprijinul Comisiei Europene în derularea unui dialog cât mai eficient şi pragmatic pentru a putea aproba programul într-un termen cat mai strâns“- ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau