Litoralul românesc, mai scump decât cel spaniol sau cel turcesc
Dimensiune font:
Un studiu al specialiştilor în turism arată că litoralul românesc a devenit în 2014 mai scump decât cel spaniol sau turcesc, după ce cu doi ani în urmă era devansat doar de cel bulgăresc într-un top al celor mai ieftine litoraluri.
„Creşterea taxelor, a preţului combustibilului, gazelor şi energiei, dar şi lipsa măsurilor de susţinere a turismului au făcut ca în România valoarea coşului de vacanţă să crească. România este o destinaţie turistică de litoral cu preţuri medii de vacanţă, aflată într-un top al celor mai ieftine destinaţii de acest fel din Europa pe locul patru, în urma competitorilor Bulgaria, Spania şi Turcia, dar înaintea Greciei, Croaţiei şi Franţei“, se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. România a coborât cu două poziţii în clasament, faţă de 2012, când ocupa locul doi.
Potrivit ultimului studiu al Poştei Britanice (Post Office) privind coşul de vacanţă, în care sunt monitorizate preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun în 40 de destinaţii de vacanţă, dar printre care nu se află şi România, cele mai ieftine destinaţii de vară din Europa sunt Bulgaria, Spania şi Turcia. După calculele Federaţiei Patronatelor în Turismul Românesc (FPTR), România ocupă locul patru, în urma celor trei ţări, cu un coş mediu de vacanţă de 41,3 euro. Patronatul a luat în calcul staţiunea Neptun, recunoscută pentru preţurile mici.
Dacă s-ar fi calculat preţurile din Mamaia, este posibil că litoralul românesc să fie mai scump chiar şi decât unele destinaţii considerate de lux. Coşul de vacanţă analizat include o masă pentru doi adulţi (trei feluri de mâncare şi o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de ţigări Marlboro Lights, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1,5 litri, o ceaşcă de cafea servită la o cafenea şi o sticlă de Coca-Cola şi o cremă de protecţie solară cu factor 15).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau