Mai multe maşini rulate
Dimensiune font:
Numărul autoturismelor second-hand înmatriculate în România a depăşit, în primele 8 luni ale acestui an, 192.500 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 22,73%, comparativ cu intervalul ianuarie - august 2015, conform statisticii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Astfel, la nivelul lunii august, au fost înregistrate 31.465 de unităţi rulate, mai mult cu 45,05% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când erau consemnate 21.693 de unităţi.
Topul oficial al celor mai puternice firme din Iaşi
La nivel naţional, din totalul celor 192.551 de autoturisme second-hand înregistrate la DRPCIV, în primele 8 luni ale anului, cele mai multe sunt din gama Volkswagen (54.579 unităţi, +21,80% faţă de acelaşi interval din 2015). Topul preferinţelor continuă cu: Opel, Ford, Audi, BMW, Skoda, Renault şi Mercedes-Benz.
Potrivit statisticii DRPCIV, parcul auto naţional din România însuma, la sfârşitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unităţi, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare. Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unităţi erau încadrate în categoria autoturismelor, în creştere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau raportate 4,9 milioane de autoturisme.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau