Milioane de euro pentru proiecte abandonate
Dimensiune font:
Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat că instituţia estimează că aproximativ 60 de milioane de euro sunt cheltuiţi anual pe studii de fezabilitate care nu se concretizează în proiecte, fiind vorba de un „exces“ în comandarea acestora de către autorităţi.
„Asistăm la un exces de studii de fezabilitate. Sigur că, de multe ori, acest exces ar fi binevenit, dacă s-ar concretiza în proiecte aprobate. Din păcate, numărul proiectelor, studiilor de fezabilitate care nu se transformă în proiecte este foarte mare. Aici au o vină, după părerea mea, şi cei din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care ar trebui să aibă permanent discuţii cu ordonatorii principali de credite de la unităţile administrativ-teritoriale, să explice că aceste studii trebuie cântărite cu grijă“, a spus Văcăroiu, la finalul audierilor din Comisiile de buget-finanţe care au aprobat bugetul instituţiei, de sâmbătă.
Mediul de bisiness ieşean pune lupa pe salariul minim
El a precizat că aceste studii de fezabilitate „sunt legale“, nefiind vorba despre probleme de competenţa procurorilor, însă este o problemă pentru bugetele locale pentru că aceste studii nu sunt şi puse în practică.
Potrivit şefului Curţii de Conturi, din eşantionul de 1.000 de comune, oraşe şi municipii verificate, în 2014, de către instituţie, s-au constatat pierderi de aproximativ 30 de milioane de euro, iar suma ar putea fi chiar dublă având în vedere că România are aproximativ 2.600 de unităţi administrative.
Pe de altă parte, şeful Curţii de Conturi a afirmat că, în raportul instituţiei pe 2014, constatările în privinţa veniturilor suplimentare de încasat şi prejudicii se ridică la circa 1,2 miliarde de euro, bani pe care statul ar trebui să îi recupereze.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau