Oltchim concediază 225 de angajaţi
Dimensiune font:
Combinatul chimic Oltchim va concedia 225 de persoane, reprezentând aproximativ 10% din personal, ca parte a planului de reorganizare. Numărul de disponibilizări este mai mic decât cel prevăzut iniţial, de 500, după ce compania şi-a îmbunătăţit rezultatele şi a crescut eficienţa producţiei în primul semestru al anului.
Aceasta este a doua serie de disponibilizări la Oltchim, după cea din 2013, când au fost concediaţi peste 900 de angajaţi. Disponibilizarea personalului excedentar face parte din planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic în aprilie, prin care conducerea societăţii s-a angajat să implementeze măsuri de diminuare a costurilor operaţionale fixe cu aproximativ 450.000 de euro pe lună, ceea ce implică atât o creştere a randamentelor instalaţiilor, cât şi reducerea fondului de salarii, se arată într-un raport transmis joi de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Reorganizare la CMI Urban Neamţ
„Rezultatele pozitive înregistrate de Oltchim în primul semestru, precum şi investiţiile realizate din surse proprii în îmbunătăţirea eficienţei instalaţiilor de producţie au condus la o reducere a numărului de angajaţi cu 225 de persoane, faţă de un număr de aproximativ 500 de disponibilizaţi estimat iniţial, ceea implică o economie cu cheltuielile salariale lunare de 968.000 de lei“, anunţă oficialii Oltchim.
În primul semestru al anului, Oltchim şi-a îmbunătăţit rezultatele economico-financiare din activitatea curentă comparativ cu aceeaşi perioadă din anii anteriori, înregistrând o cifră de afaceri de 364 milioane lei, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 73% faţă de primul semestru din 2013. Pierderea totală s-a redus în doi ani cu 138 milioane lei, până la 9 milioane lei în prima jumătate a acestui an, conform datelor transmise de Oltchim.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau