Plăţi în avans pentru fermieri
Dimensiune font:
Agricultorii vor primi în a doua parte a lunii octombrie avansuri pentru plăţile la hectar în valoare totală de aproximativ 692 de milioane de euro, respectiv 79 de euro pe hectar, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„Îmi spuneau fermierii că mare parte din producţie este stocată, dar nu sunt mulţumiţi de preţurile din piaţă şi şi-ar dori să aibă resurse să înceapă campania fără să fie nevoiţi să vândă la un preţ care nu este convenabil“, a declarat Constantin la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture.
El a anunţat că începând din 16 octombrie, aproape un milion de fermieri care au depus cerere de plată la APIA vor primi avansuri însemnând 79 de euro pe hectar. Suma totală care va ajunge la fermieri este de 692 de milioane de euro, reprezentând avansul de la plata directă pe suprafaţă. Ministrul a adăugat că fondurile vor ajunge în interval de două săptămâni de la începerea plăţilor în conturile fermierilor.
Pe de altă parte, şeful Agriculturii susţine că reabilitarea completă a infrastructurii secundare de irigaţii din România are nevoie de fonduri de 370 de milioane de euro, bani care sunt, de altfel, cuprinşi în viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală. „Avem nevoie de cât mai multe fonduri pentru sistemul de irigaţii. Pentru infrastructura secundară de irigaţii am crescut investiţiile în doar doi ani până la 130 de milioane de euro. În viitorul PNDR am alocat încă 370 de milioane de euro, exact cât avem nevoie pentru a reabilita infrastructura secundară de irigaţii. Obiectivul meu este acela ca, până la sfârşitul anului 2016, tot ce înseamnă infrastructură secundară de irigaţii să fie realizată“, a precizat Constantin.
În 2013, MADR a alocat 22 de milioane de lei pentru reabilitarea sectorului de irigaţii, însă alte 20 de milioane de lei au fost cheltuiţi pentru scoaterea apei din gospodăriile populaţiei, în urma ploilor şi inundaţiilor, iar patru milioane de lei pentru prima umplere a canalelor de irigaţii. Pentru 2014 era disponibilă suma de 7 milioane de lei pentru efectuarea reviziilor pe canalele de irigaţii şi prima umplere în zonele unde sunt solicitări pentru efectuarea udărilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau