Pregătiri pentru Programul „Rabla 2015“
Dimensiune font:
Programul de stimulare şi înnoire a parcului auto naţional ar putea debuta, în acest an, după jumătatea lunii martie.
De ieri, 16 februarie, Ghidul de finanţare a fost lansat în consultare publică, timp de zece zile. „Timp de zece zile, începând de luni, Ghidul de finanţare a Programului Rabla va fi în consultare publică pe site-ul ministerului. Finanţarea Rabla 2015 face parte din bugetul Fondului de Mediu şi sper ca, în prima şedinţă de Guvern, să fie aprobat bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu. Bugetul pentru program este de 200 de milioane lei, cu 33% mai mare decât bugetul anului 2014“, a spus Graţiela Gavrilescu, ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Potrivit ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prima de casare va rămâne, în acest an, la 6.500 de lei, iar eco-bonsul destinat celor care vor să cumpere o maşină ecologică a fost majorat de trei ori, de la 500 la 1.500 de lei. „În acelaşi timp, sperăm ca prin dezbaterea publică să putem să finanţăm 25.000 de tichete electronice, din care 20.000 pentru persoane fizice. Sperăm ca, pe parcursul lunii martie, poate la jumătatea lunii, cetăţenii români să poată accesa programul. Prima de casare este tot de 6.500 de lei, dar ca noutate avem o mărire a ecobonusului de la 500 la 1.500 de lei pentru a stimula persoanele care au posibilitate să achiziţioneze un automobil nou ecologic“, a explicat Gavrilescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau