Produse dăunătoare retrase de pe piaţă
Dimensiune font:
Aproximativ 2.500 de produse considerate periculoase au fost retrase de pe piaţa din Uniunea Europeană anul trecut. Potrivit Comisiei Europene, categoriile principale pentru care a fost necesară luarea de măsuri corective au fost jucăriile, în procent de 28%, dar şi articolele vestimentare, produsele textile şi articolele de modă, respectiv 23%. Acestea fie au fost eliminate din magazine, fie le-a fost interzisă introducerea lor pe piaţă, fiind considerate un pericol pentru consumatori. „Fiecare produs din Europa trebuie să fie sigur pentru cetăţenii noştri. Produsele care pot avea efecte nocive trebuie să fie retrase de pe piaţă cât mai repede posibil. Acesta este motivul pentru care am creat «Sistemul de alertă rapidă». De-a lungul anilor s-a dovedit a fi foarte eficient în menţinerea siguranţei consumatorilor europeni. Acesta este un exemplu concret al cooperării UE în beneficiul cetăţenilor noştri“, a declarat Vera Jourová, comisarul UE pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen, citată de Agerpres. Astfel, în 2014, numărul total de notificări prin intermediul acestui sistem a înregistrat o creştere cu 3% faţă de anul 2013, ajungând la un total de 2.435. Potrivit reprezentanţilor Comisiei Europene, acesta garantează circularea rapidă a informaţiilor referitoare la produsele nealimentare periculoase retrase de pe piaţă şi/sau rechemate de oriunde în Europa. Astfel, în prezent, sunt incluse în sistem 28 de state membre UE, împreună cu Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.
China, locul I la produsele periculoase
În general, cele mai frecvente notificări primite aduc în vedere riscuri de rănire a consumatorilor, de asfixiere, dar şi legate de substanţe chimice pe care produsele le conţin şi pot dăuna sănătăţii. De asemenea, principala ţară de origine a produselor semnalate ca având nereguli este China, 64% din numărul total de notificări provenind din această ţară, la fel ca şi în anul 2013. Andra PETRARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau