Război total între şeful ANAF şi sindicalişti
Dimensiune font:
Vasile Marica, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, a reacţionat după ce şeful Fiscului, Gelu Ştefan Diaconu, l-a catalogat „un mafiot îmbrăcat în haina sindicalistului preocupat de soarta adevăraţilor funcţionari“. Marica a transmis că a făcut plângere penală pe numele lui Diaconu.
Totodată, preşedintele Sed Lex aduce, la rândul său, acuzaţii la adresa lui Diaconu. Potrivit sindicalistului, şeful ANAF ar fi contribuit între anii 1997 – 2000 la înfiinţarea şi dezvoltarea firmei duty-free Compty Prod Exim, iar în 2001, familia lui Diaconu s-a asociat cu reprezentanţii societăţii. Mai mult, funcţia deţinută de Diaconu între 2004-2007, de şef al vămilor, ar fi generat o stare de incompatibilitate, în condiţiile în care firma familiei sale funcţiona ca un duty-free.
Finanţiştii se revoltă după decapitarea regionalei de la Iaşi
Marica mai susţine că în 2009, firma în care Diaconu deţinea 50% din acţiuni se asociază cu un off-shore, iar aceasta este reprezentată de ginerele şefului ANAF, fiind astfel acţionar majoritar la Hotelul International din centrul Bucureştiului, evaluat la 42 milioane de euro. „O să scoatem o carte dedicată modului în care dânsul, din poziţia de bugetar, a reuşit să pună bani deoparte, probabil din alocaţiile copiilor, pentru a construi unul dintre cele mai impunătoare hoteluri din Bucureşti“, a afirmat preşedintele Sed Lex într-un amplu comunicat.
Protestul finanţiştilor din Regiunea de Nord-Est FOTO
Scandalul în cadrul ANAF a pornit în această săptămână după ce Diaconu a dispus eliberarea din funcţie a şefului Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, Marian Bosianu, dar şi al celui de la Timişoara, Ioan Dragomir. Motivul invocat de conducerea centrală a fost că cei doi „nu au solicitat aparatului central al ANAF, în conformitate cu procedurile legale, desemnarea unui membru din cadrul Direcţiei de Integritate pentru a face parte din comisiile de examinare care vor superviza examenele de promovare“.
Decizia de la nivel central a fost catalogată ca un „abuz de putere“. „Modul în care a acţionat preşedintele ANAF, domnul Gelu Ştefan Diaconu, este o răzbunare prin care vrea să arate că nimeni nu are voie să mişte în front şi un abuz de putere pe care suntem obligaţi să-l aducem la cunoştinţa opiniei publice“, au transmis reprezentanţii Sed Lex.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau