Registrul Auto Român cere verificări în scandalul Volkswagen
Dimensiune font:
Oficialii Registrului Auto Român (RAR) au contactat conducerea reprezentanţei grupului Volkswagen în România şi au cerut transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale mărcilor pentru care s-au folosit dispozitive sau tehnici de manipulare a emisiilor poluante. Acest demers a venit ca urmare a solicitării Comisiei Europene referitoare la efectuarea unor verificări de către toate Statele Membre cu privire la probabilitatea folosirii dispozitivelor de manipulare a emisiilor poluante, de către producătorii ce comercializează în Europa autovehicule omologate de tip, în conformitate cu prescripţiile Regulamentului CEE-ONU nr.83 sau ale Regulamentului CE nr. 715/2007.
Pentru certificatele de omologare acordate de RAR referitoare la emisiile poluante, Registrul Auto Român a contactat titularii acestor certificate şi a demarat o acţiune de verificare, referitoare la probabilitatea existenţei pe vehiculele fabricate până acum a unor dispozitive de manipulare a emisiilor poluante. Potrivit sursei citate, acţiunile RAR se vor adresa exclusiv constructorilor de autovehicule sau reprezentanţilor autorizaţi ai acestora, nicidecum persoanelor fizice. „Subliniem faptul că vehiculele marca Volkswagen pentru Europa deţin omologarea comunitară acordată de autoritatea germană, şi nu de către Registrul Auto Român. Conform legislaţiei europene, răspunderea pentru asigurarea conformităţii producţiei revine constructorului şi autorităţii care a emis omologarea. Registrul Auto Român va lua măsurile necesare în funcţie de definitivarea listei cu tipurile de vehicule vizate şi va ţine cont de măsurile administrative pe care autorităţile germane vor hotărî să le aplice Grupului Volkswagen“, se arată în comunicatul RAR. Alina STAN
Comisia Europeană a solicitat tuturor celor 28 de state comunitare să demareze propriile lor investigaţii la nivel naţional cu privire la autoturismele Diesel produse de Volkswagen pentru a putea stabili dacă şi cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau