Rentierii agricoli sunt aşteptaţi să-şi vizeze carnetele
Dimensiune font:
Începând cu data de 1 martie, ieşenii sunt aşteptaţi să-şi vizeze carnetele de rentieri agricoli
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), aceasta este o condiţie obligatorie pentru a putea beneficia de renta cuvenită aferentă anului 2014.
Pentru a încasa banii, rentierii îşi pot viza carnetele până la finalul lunii august, la centrele judeţene APIA. Ieşenii care nu se pot prezenta personal, pot apela la un tutore sau la un mandatar, care vor prezenta la ghişeele instituţiei o procură sau o hotărârea judecătorească.
Printre documentele necesare procedurii de vizare se numără carnetul de rentier agricol, contractul de arendare, actul de identitate în original, coordonatele bancare, precum şi decizia actualizată primită de la comisia de expertiză medicală (acolo unde este cazul), pentru gradele de invaliditate I şi II (dacă decizia nu prevede că dosarul este nerevizuibil). De asemenea, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură susţin că „în cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2014 poate fi încasată de moştenitorii săi, doar dacă, până la data de 31 august 2015, moştenitorii vor depune, la oricare centru judeţean al APIA, toate actele necesare“, carnetul de rentier al defunctului fiind obligatoriu.
Pe lângă acesta, este necesară prezentarea certificatului de deces (original şi copie), a actului de succesiune, a hotărârii judecătoreşti de succesiune investită cu formula ,,definitivă şi irevocabilă” (original şi copie), a B.I/C.I./paşaport al moştenitorului (original şi copie), o împuternicire sau o declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original), precum şi un extras de cont pe numele solicitantului. Andra PETRARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau