Românii visează la salarii mai mari
Dimensiune font:
Consumatorii devin tot mai optimişti, ca de fiecare dată în perioada campaniilor electorale, fiind de părere că, în următoarele câteva luni, vor beneficia de performanţa economică în creştere, potrivit rezultatelor studiului GfK Climatul de Consum Europa.
„În 2013, economia românească a înregistrat o creştere de 3,5 procente. Este puţin probabil ca această rată de creştere să continue în 2014. Ca de fiecare dată în perioada campaniilor electorale, consumatorii devin tot mai optimişti, fiind de părere că în următoarele câteva luni vor beneficia de performanţa economică în creştere. La minus 3,7 puncte, aşteptările privind starea economiei continuă să fie negative, înregistrând însă o creştere constantă pe parcursul acestui an“, se spune în studiul GfK. Potrivit cercetării, aşteptările privind veniturile au crescut deja cu mult peste media pe termen lung de zero, situându-se la 5,3 puncte.
Consumatorii români se aşteaptă, deci, la o uşoară creştere a salariilor şi tarifelor. În iunie, indicatorul a atins o valoare maximă de 6,5 puncte, cea mai ridicată din noiembrie 2008. Aceste evoluţii pozitive au favorizat şi dorinţa de cumpărare. Indicatorul se situa la minus 6,9 puncte în septembrie, ceea ce marchează o creştere de 7 puncte pe parcursul trimestrului al treilea. Indicatorul a crescut cu circa 14 puncte faţă de valoarea de anul trecut.
„Consumatorii europeni nu sunt la fel de optimişti ca în iunie în ceea ce priveşte viitorul. În ultimele trei luni, aşteptările privind starea economiei au scăzut în aproape toate ţările în care este derulat studiul, cu scăderi substanţiale în unele zone. Tendinţa ascendentă prezentată de aşteptările privind veniturile şi dorinţa de cumpărare pare să fi dispărut şi ea în multe ţări. Indicele climatului de consum GfK pentru UE (28 ţări) se situează în prezent la 4,2 puncte, comparativ cu 9,1 puncte în trimestrul anterior“, se mai spune în studiul GfK Climatul de Consum Europa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau