Schimbări importante la impozitarea pe clădirile firmelor
Dimensiune font:
Prin noul Cod Fiscal se va modifica modalitatea de calcul la impozitul pe clădiri perceput persoanelor juridice * în noua formă de calcul se ca ţine cont de valoarea de piaţă a imobilului şi nu de valoarea contabilă
Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcţie de valoarea contabilă, şi va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare, similară valorii de piaţă, suma de plată urmând să crească.
În prezent, pentru persoanele juridice, impozitul pe clădiri este calculat prin raportare la valoarea de inventar a imobilului respectiv, reprezentând valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului. Potrivit Mediafax, ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea documentului de pe site-ul Ministerului Finanţelor, relevă însă intenţia Guvernului de a schimba criteriul de raportare şi de a lua în calcul doar la valoarea de piaţă a clădirii, pentru majorarea veniturilor astfel atrase din această sursă.
Argumentul Guvernului este că, în prezent, valoarea impozabilă a clădirilor persoanelor juridice este cea înregistrată în contabilitatea acestora, însă aceasta poate fi substanţial diferită de valoarea reală a clădirii, în funcţie de metoda contabilă folosită. „Pentru a avea o abordare unitară, se renunţă la calcularea impozitului bazat pe valoarea contabilă şi se va lua în considerare valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat“, se arată în document. Astfel, valoarea impozabilă de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care este datorat impozitul va fi, după caz, ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal anterior sau valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care este transferat dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior.
Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea firmelor, impozitul pe clădiri va reprezenta 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru clădirile nerezidenţiale impozitul va fi cuprins între 0,25% - 1,50% din valoarea impozabilă a clădirii, calculată însă după noul criteriu.
În cazul în care valoarea impozabilă a clădirilor nu a fost actualizată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, cu excepţia clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care a fost pronunţată o hotărâre definitivă de declanşare a falimentului, cota de impozit va fi cuprinsă între 5% - 10% din valoarea impozabilă. Cota exactă a impozitului este stabilită de consiliul local.
În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă, când valorile suprafeţelor folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, atunci valoarea acestora va fi determinată proporţional cu ponderea suprafeţelor ocupate în scop rezidenţial, respectiv nerezidenţial din total suprafaţă a clădirii.
În cazul în care suprafeţele nu sunt evidenţiate distinct şi cheltuielile aferente imobilului sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, se va considera că destinaţia clădirii este nerezidenţială, impozitul fiind astfel mai mare.
Noul sistem este justificat de Guvern prin faptul că Fondul Monetar Internaţional a recomandat schimbarea regulii de impozitare a proprietăţii, astfel încât acestea să se bazeze pe valoarea de piaţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau