Termen limită pentru păgubiţii Astra Asigurări
Dimensiune font:
Fondul de Garantare a Asiguraţilor a înregistrat 45.847 cereri de plată, până la începutul acestei săptămâni
Clienţii Astra Asigurări care au de încasat despăgubiri de la asigurătorul aflat în faliment mai au la dispoziţie câteva zile pentru a depune cererile de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), în condiţiile în care termenul limită de depunere este 28 iulie. Păgubiţii Astra au avut la dispoziţie 90 de zile de la pronunţarea definitivă a falimentului de către instanţa judecătorească pentru a-şi depune cererile de daună.
Împărţirea banilor europeni pentru marile oraşe
FGA a înregistrat 45.847 cereri de plată până la data de 18 Iulie 2016, atât pentru cele 57.210 dosare preluate de la Astra Asigurări, cât şi pentru dosarele nou deschise de către Fond. FGA face plata despăgubirilor numai în baza unei cereri de plată. Falimentul Astra Asigurări, companie deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, a fost decis definitiv de Curtea de Apel Bucureşti pe 28 aprilie, adică la opt luni de la decizia de deschiderea a procedurii de insolvenţă a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Falimentul Astra a fost decis după ce procesul de majorare a capitalului cu suma de 425 de milioane de lei prin atragerea unui investitor strategic a eşuat. La momentul deschiderii procedurii de faliment Astra Asigurări avea 2,5 milioane de poliţe şi 1,8 milioane de clienţi.
LOCURI DE MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau