Ultima strigare pentru întreprinderile din regiune
Dimensiune font:
Antreprenorii din Regiunea de Nord-Est au un nou termen de depunere a cererilor de finanţare pentru „îmbunătăţirea competitivităţii“ * fondurile disponibile pe această axă a Programul Operaţional Regional 2014-2020 ajung la peste 40 de milioane de euro * pe de altă parte, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a anunţat că a fost aprobat documentul cadru de Implementare a Dezvoltării durabile în spaţiul urban, care vizează toate municipiile reşedinţă de judeţ
Mediul de business are un nou termen pentru a depune documentaţiile de accesare a banilor disponibili pe axa 2 din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Astfel, fondurilor pot fi atrase de întreprinderilor mici şi mijlocii care doresc să-şi îmbunătăţească competitivitatea până pe 27 aprilie 2017, ora 12.00.
„Pentru acest apel de proiecte pot solicita finanţare societăţile comerciale şi cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, au mai mult de un an de activitate şi profit din exploatare înregistrat în anul 2015 şi care investesc în mediul urban. Pot primi finanţare investiţiile sau activităţile care se referă la construirea, modernizarea şi extinderea spaţiilor de producţie sau prestare a serviciilor, la dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line“, au transmis reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. La nivelul regiunii, pe această linie de finanţare alocarea este de 40,99 milioane de euro.
Sute de proiecte, depuse deja
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro. „Valoarea maximă a finanţării nerambursabile solicitate trebuie să respecte normele de acordare a ajutorului de minimis: valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) este de 200.000 de euro, echivalent în lei. Finanţarea nerambursabilă solicitată se poate situa la cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului“, au detaliat oficialii ADR Nord-Est. Până la finele anului trecut, pe această axă de finanţare au fost depuse 235 de proiecte, iar acestea sunt în procesul de evaluare.
O veste importantă a fost anunţată şi de ADR Nord-Est şi pentru administraţia publică din municipiile reşedinţă de judeţ. Astfel, versiunea finală a Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării urbane durabile -Axa Prioritara 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile din cadrul POR 2014-2020 a fost aprobată.
„Ne dorim ca microîntreprinderile să propună proiecte de calitate, inovative şi care să aducă plusvaloare comunităţii“ - Vasile Asandei, directorul general ADR Nord-Est
CAMPANIE EVE
„MOLDOVA de 10“ - Un deceniu în jungla europeană
„MOLDOVA de 10“ Eşecul zonelor metropolitane
„MOLDOVA de 10“- Performanţa grupurilor de acţiune locală
„MOLDOVA de 10“ - Apariţia structurilor-pilon din economia regiunii
„MOLDOVA de 10“- Lecţiile Iaşului în 10 ani ca punct pe harta UE FOTO
„MOLDOVA de 10“- Realizările pe bani UE de la polul sărăciei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau