Album de şcoală cu foi îngălbenite

Recunosc, prima zi de şcoală,în diferent din care ar ar fi, îmi stârneşte mereu nostalgii. Nu mă pot opri să nu derulez peliculele din vremea şcolăriei mele, nu mă las până nu fac zeci de comparaţii, şi bune, şi rele, despre cum era odată şi cum este astăzi, şi nu mă satur niciodată să mă bucur de zâmbele celor mici şi mari, pentru care 15 septembrie este într-adevăr o sărbătoare. Veselia copiilor nu este umbrită de nimic nici de manualele rupte, nici de băncile murdare nici de acoperişurile ce se sfărâmă sub greutatea anilor. Pentru ei şcoala este un prilej de noi prietenii, un motiv de a pleca de acasă (acolo unde părinşii nu dau nicio importanţă trăirilor copiilor) şi un scop în sine pentru cei ce vor performanţă. Motivaţiile lor sunt mult mai mari şi mai bine conturate decât ale multor învăţători şi profesori, pentru care catedra este doar un mijloc de a câştiga leafa lunară. Mulţi dintre ei au probleme cu alcoolul, tulburări emoţionale, sunt sătui de sărăcie şi vin la şcoală într-un plictis general. Alţii au ocupat posturile prin fraudă (pile, şpăgi sau fiţuici bine folosite) şi predau acum lecţii de morală copiilor. Ce exemple pot oferi ei copiilor, ce mesaje le pot transmite, ce valori pot implementa dacă nici ei nu cred în atitudini corecte? Mai sunt dascăli care şi-au asumat misiunea şi cărora le place tot ceea ce fac, lucru dovedit de rezultatele elevilor – note mari la examene, olimpiade, atitudini de învingători, reuşite fabuloase la universităţi în străinătate. Nu mai vorbim despre problemele de logistică din multe şcoli, mai ales în cele din mediul rural, unde apa curenţă şi canalizarea sunt doar proiecte. În milenul III încă mai există boli parazitare, copiii vin la şcoală cu râie şi cu păduchi. Situaţia nu este una caracteristică pentru satele româneşti, dar nici nu este de neglijat. În şcolile din lut Ministerul Educaţiei vrea să aducă manuale digitale şi tot de acolo aşteaptă ca elevii să ia note mari.

Performanţă fără implicare nu se poate şi acesta este mesajul pe care ar trebui să îl transmită toţi dascălii, indiferent de mulţumirile sau nemulţumirile lor. E drept că nu poţi gândi limpede şi avangardist atunci când mintea îţi stă la rate şi la facturi, dar şi unitatea este importantă. Există învăţători şi profesori pentru care meseria chiar este brăţară de aur, lucru demonstrat de rezultatele pe care le obţin elevii lor olimpici peste hotare. Păcat că nu sunt foarte mulţi că am fi prezentat o altă faţetă a învăţământului. În loc de bănci rupte şi pereţi murdari am putea vorbi despre săli de clasă frumoase, primitoare, în care copiii să înveţe cu drag, în loc de profesori plictişi am putea vorbi desore oameni care îşi împart sufletul şi cunoştinţele cu viitori tineri de valoare şi în loc de perle la bacalaureat am putea citi articole despre performerii români. Aşa mi-am imaginat mereu şcoala şi asta cred că este rolul ei, de aceea adun în fiecare an file întregi în albumele mele cu amintiri frumoase.