Ar fi util un guvern de tehnocraţi, dar unde ne sunt tehnocraţii?

România pare a fi condamnată să rămână cantonată într-o zonă total neproductivă a contradicţiilor, paradoxurilor şi, mai ales, a faliilor uriaşe dintre ceea ce se spune şi ceea ce (se poate) face.
Cel mai recent exemplu este constituit dintr-o foarte proaspătă declaraţie a premierului desemnat, care şi-a făcut cunoscută intenţia, prioritară pentru posibilul viitor executiv, de a desfăşura, pe parcursul întregului an viitor, un proces de evaluare a tuturor angajaţilor din administraţie, atât funcţionari publici, cât şi personal de conducere.
O primă nedumerire trezeşte exprimarea conform căreia operaţiunea de evaluare va avea loc „pe baza unor criterii asemănătoare celor folosite în interiorul Comisiei Europene”. De ce asemănătoare şi nu identice? O intenţie, teoretic bună, riscă a se materializa extrem de prost, dacă se va merge, din nou, pe adaptări la realitatea românească. Ca să nu mai spun că depinde foarte mult cine şi cum va face această evaluare, şi dacă nu cumva criteriile enunţate oficial vor fi înlocuite de unele foarte subiective, de genul „anumite persoane trebuie să iasă bine, pentru că sunt pilele lui X, Y sau Z”.
Cea de a doua nedumerire este legată de chiar această intenţie: să fie ea, oare, chiar aşa o prioritate? Şi, mai ales, pentru un guvern în mod clar de tranziţie, care, în principal, ar trebui să se ocupe de bunul mers al treburilor ce-i revin, plus de la fel de buna organizare a celor două rânduri de alegeri de la anul.
În fine, cel de al treilea semn de întrebare se referă la fondul problemei: o asemenea evaluare ar constitui, teoretic, un soi de preambul la procesul de depolitizare (pe cât de necesar, pe atât de utopic, în prezent şi chiar pe termen lung);în asemenea circumstanţe, de unde poate avea virtualul viitor prim ministru siguranţa că va avea sprijinul partidelor, ameninţate să rămână fără „obiectul muncii”, fără pâine şi cuţit, fără metodele esenţiale de influenţare şi, îndeosebi, de colectare a banilor negri? Când însuşi Dacian Cioloş recunoaşte că depolitizarea nu poate fi făcută peste noapte, întrucât asta ar reprezenta o epurare politică, nu putem decât să ne gândim că ea va fi realizată, cu certitudine, la calendele greceşti...
Dar contradicţiile, paradoxurile şi faliile amintite în primele rânduri se pot regăsi în chiar procesul de conturare a posibilului nou executiv. Declarat, mai de toată lumea, ca unul de tehnocraţi. Până aici e bine. Cel puţin pe termen de un an, un asemenea guvern ar fi mai mult decât binevenit. Problemele încep, însă, când încercăm să vedem dacă cel propus pentru funcţia de premier se suprapune termenului de tehnocrat (opinia mea este că nu, şi există şi numeroase argumente temeinice), iar aceste probleme vor continua, ba chiar se vor amplifica în zilele următoare, când vom lua cunoştinţă şi de alte nume ale viitorilor deţinători de portofolii. Şi în acest caz se poate constata că e vorba de o adaptare – nefericită – a termenului la realităţile mioritice. Iar rezultatele vor fi pe măsură!