Baloanele de săpun sunt frumoase, dar se sparg repede

Îmi exprimam, în urmă cu o săptămână, absoluta certitudine privind şansele de învestire ale noului cabinet.
Şi a fost, într-adevăr, o simplă formalitate. Cu 389 de voturi „pentru” şi doar 115 „împotrivă”, s-ar zice că s-a întrunit, în fine, mai ales că în momente destul de delicate, un soi de consens politic, dacă ţinem seama şi de faptul că în favoarea noului executiv s-au pronunţat cele două partide „grele” (PSD şi PNL), precum şi UNPR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor, doar parlamentarii ALDE şi Mişcării Populare poziţionându-se în tabăra adversă.
Trebuie, însă, atenţie la detalii:astfel, liderul social-democraţilor a avertizat că votul pentru investitură nu este unul în alb, iar în rândul liberalilor se înregistrează deja destule nemulţumiri la adresa celui aflat la Cotroceni (suspectat a dori să-şi facă propriul partid), astfel încât a fost nevoie ca Alina Gorghiu să iasă la rampă şi să anunţe că nu ar fi disensiuni între PNL şi preşedinte, dar şi să sublinieze că liberalii vor fi nu doar partener al noului guvern, ci şi o voce critică la adresa acestuia.
Deci, în realitate, misiunea premierului Cioloş va fi una extrem de grea şi delicată, un soi de navigare riscantă între Scylla şi Caribda; din acest punct de vedere, viitorul acestui cabinet pare încă şi mai fragil decît al guvernului condus de către Mihai Răzvan Ungureanu, care a stabilit „performanţa” de a sta la Palatul Victoria doar 77 de zile.
Tot în urmă cu o săptămână, îmi exprimam totala lipsă de încredere în şansele noului guvern (lipsit de un sprijin politic de tip tradiţional) de a începe măcar derularea unor proiecte pe cât de ambiţioase, pe atât de nerealiste (ţinând cont de statutul de tranziţie al guvernului), precum, de exemplu, comasarea alegerilor, revenirea la două tururi pentru cele locale sau prelungirea la 5 ani a mandatelor preşedintelui, parlamentarilor şi primarilor. S-a dovedit, încă o dată, că baloanele de săpun sunt frumoase, făcute să ia ochii (mai ales celor naivi...), dar se sparg repede. După experienţa lui Mircea Geoană, care „a fost preşedinte” timp de o noapte, putem să o consemnăm pe cea a lui Dacian Cioloş, care şi-a bombat mândru pieptul cu proiectele sale cam tot atâta vreme. A doua zi, deja se pusese batista pe ţambal, iar viitorul premier devenise realist şi, pe cale de consecinţă, cuminte şi împăciuitor. La fel ca şi la votul pentru învestire, când a promis lucruri de natură să mulţumească şi stânga, şi dreapta, precum păstrarea majorărilor salariale, modificările la Codul fiscal, menţinerea deficitului bugetar în limite acceptabile, sau organizarea de alegeri corecte...
Noul premier rămâne unul mai exotic – a făcut un prim bilanţ al activităţii cabinetului său după doar trei zile de activitate! -, dar dă semne a se plia rapid pe realităţi, prezentând, cu aceeaşi ocazie, planurile pentru viitor, care, în esenţă, se referă la o bună administrare.