Binele majorităţii sau al minorităţii?

Nici bine nu apăruseră rândurile de ieri – cu, zic eu, sugestivul titlu „Decât copil sau bătrân, mai bine puşcăriaş sau... câine!”, când o ştire proaspătă aproape că m-a obligat, cumva, să continui subiectul.
Dar, mai înainte de a o face, citez două informaţii apărute în presă, pe parcursul acestui an: 1.„Situaţie gravă şi inacceptabilă la cel mai mare spital din Moldova – „Sfântul Spiridon”. În ultima vreme, tot mai mulţi pacienţi s-au plâns că au fost internaţi câte doi în pat, uneori chiar şi în cazuri în care erau în stare gravă, cu măşti de oxigen sau tuburi de dren”; 2. „...unele dintre secţiile Spitalului de Pediatrie din Iaşi s-au aglomerat, iar copiii stau şi câte doi într-un pat, în timp ce părinţii care îi însoţesc dorm pe scaune”.
Dacă ar fi să fiu cinic – aşa cum sunt unii dintre guvernanţi şi/sau aleşi, din vina cărora se înregistrează o asemenea situaţie, aş spune că e bine, din moment ce, din câte am înţeles, recordul e deţinut de un spital din Arad, unde, prin 2013, stăteau, într-un pat, şi câte trei copii!!!
Întreb şi eu, poftim, nu ca jurnalist, ci în calitate de simplu cetăţean – câte spitale noi s-au construit din 1990 încoace? Dacă mă refer doar la Iaşi, nu ştiu să fie vreun exemplu. A, să nu-mi pomeniţi de cele private, că nu toţi avem bani pentru ele, aşa cum nu toţi avem bani să ne tratăm maladiile prin străinătăţuri, precum au făcut, fac şi vor face mulţi politicieni. Şi încă o întrebare: câte sunt proiectate a se construi? Dacă ne luăm după exemplul Spitalului – atenţie – regional, deci pe toată Moldova, de la Iaşi, a cărei realizare este amânată de la an la an, e limpede că răspunsul trebuie să fie o parafrază la Divina Comedie a lui Dante – lăsaţi orice speranţă, voi, care vă îmbolnăviţi.
Aşadar, cu spitalele ne-am lămurit. După cum scriam, însă, ieri, iată că este planificată construcţia a două noi puşcării. Plus îmbunătăţirea condiţiilor în cele existente.
Ca şi cum o asemenea sfidare – dând mai multe drepturi unei minorităţi, decât majorităţii – nu ar fi de ajuns, mai aflăm încă una, din gura deţinătoarei portofoliului Justiţiei, anume că se are în vedere graţierea, ca posibilă soluţie pentru ca, atenţie „România să evite o decizie-pilot CEDO, privind suprapopularea puşcăriilor”. Reamintesc faptul că în ultimii ani, politicienii (nu e de mirare, având în vedere câţi au luat calea închisorilor şi câţi urmează să o ia), au ridicat, în mod insistent şi repetat, problema amnistierilor şi graţierilor colective, aducându-se argumentul că asemenea măsuri au fost luate în toate ţările civilizate.
OK, atunci să se ia şi la noi, când România va deveni civilizată! Adică atunci când vor fi suficiente şcoli şi spitale, ceea ce va duce, printre altele, la o mai bună educaţie, de unde şi scăderea infracţionalităţii.
Altă soluţie ar fi încă mai simplă: să să dea o lege prin care se desfiinţează toate... legile. Nu ar mai fi infractori, procese, condamnări, nu ar mai fi necesare puşcării. Tentant, nu?